Spectator

marți, 5 martie 2024

``HEDWIG IND THE ANGRY INCH`` - TEATRUL ``STELA POPESCU``

PERFORMANȚA UNUI ACTOR ÎNTR-UN RECITAL MUSICAL

Producția Teatrului ``Stela Popescu`` poate fi considerată un ``mini – musical``, un recital – concert cu un singur personaj central, complex – Hedwig care prezintă ``jurnalul`` vieții sale tumultoase. Textul aparține lui John Cameron Mitchell actor american consacrat cu multiple valențe ca dramaturg, scenarist, cântăreț, compozitor, regizor și producător. Muzica și versurile sunt semnate de Stephen Trask. Cu măestria bine cunoscută în conceperea unui musical, Răzvan Mazilu realizează regia, coregrafia și costumele, în decorul Adrianei Grand – personalitate marcantă în domeniu. Acest ``recital – concert`` este admirabil construit de Răzvan Mazilu folosind calitățile de excepție ale invitatului Lucian Ionescu, interpretul lui Hedwig. În altă reprezentație rolul ar reveni lui Tudor Cucu Dumitrescu  aparținând echipei  Teatrului ``Stela Popescu`` aflat în situația dificilă a lipsei unui sediu stabil și obligat să își prezinte proiectele în teatrele care îi acordă găzduire precum Teatrul Metropolis.
  


Lucian Ionescu este un actor remarcat în diverse spectacole la Teatrul de Comedie prin interpretarea unor personaje comice și dramatice, capabil de performanțe și în genul musicalului dovedind că știe să cânte, să danseze, dar cu dăruire în caracterizarea esenței personajului atribuit. Un exemplu este și personajul din ``Familia Addams`` un musical senzațional din repertoriul Teatrului Excelsior, în regia lui Răzvan Mazilu. În Hedwig actorul se confruntă cu un rol special și oferă un recital emoționant, unicat prin amplitudinea prezentării unui Om dornic să trăiască viața cu dăruire pentru muzica rock. John Cameron Mitchell redă tipologia lui Hedwig cu substrat tematic divers. În jurnal personajul evocă tinerețea trăită în estul Berlinului 
împărțit de acel zid blestemat al finalului celui de al doilea Război Mondial, cum mama era nemțoaică și tatăl american, cum acceptă transformarea sa sexuală din băiat în femeie printr-o operație. Dramaturgul pune accent pe transformarea lui Hedwig prin mărturii încărcate de sensibilitate. Suferințele lui Hedwig cel dornic de succes în concerte rock și nevoia de a avea un partener în viața personală, compun caracterizarea personajului. Rolul este foarte greu de interpretat credibil, dar Lucian Ionescu se transpune în personaj, îi dă viață impresionant. Se poate defini drept o creație interpretarea lui Lucian Ionescu în acest rol.

Actorul are un sprijin substanțial prin brendul The Angry Inch – Jonny Bica (pian), Irina Cărămizaru și Cristina Danu (brocking vocal), Andrei Paraschiv (percuție), Ciprian Pop (chitară), Vlad Vedeș (chitară bas) care oferă acompaniamentul muzical live. Remarcabilă este și Ana Maria Ivan în configurarea la nuanță a partenerului lui Hedwig, Yitzhak cel care îi afectează cariera. 

``Hedwig ind the angry inch`` este un recital musical special prin tematica sa bogată în nuanțe despre un Om aparte ca personalitate și context social și suferințele sale care îi pot degrada visurile de iubire pentru rock și viață.


P.S. În cadrul Galei Premiilor UNITER, juriul selecționer a nominalizat pe actorul teatrului, Tudor Cucu Dumitrescu pentru Premiul celui mai bun actor în rol principal – Hedwig, actor  remarcat și ca independent în proiectele regizorului Victor Ioan Frunză. Recunosc nu am urmărit și interpretarea sa în acest personaj complex, dar sper că selecționerii au urmărit pe ambii actori distribuiți în reprezentații diferite când au acordat această nominalizare. Rămân discutabile, nominalizările în Gală și pentru că de astă dată, nu este vorba de un Rol Principal, ci de un recital. În peisajul mișcării teatrale sunt multe astfel de recitaluri și în teatrele independente. Alarmant DISCUTABILĂ rămâne lipsa prezenței TEATRULUI INDEPENDENT din actualizarea proiectului UNITER pentru premiile anuale acordate. Merită remarcare valorică acest segment  pentru unele din spectacolele sale, interpretarea actorilor și conceptul regizoral. Vom comenta într-un comentariu și această ediție a Galei.

miercuri, 28 februarie 2024

``NU SUNT TURNUL EIFFEL`` - TEATRUL DE COMEDIE / Sala Studio

 VIAȚA ÎN CUPLU BINE SUGERATĂ ...

Scrisă de Ecaterina Oproiu, publicist cunoscut, în 1964 piesa se dovedește și astăzi a fi actuală prin tema abordată – viața în cuplu cu bucuriile și necazurile ei. Textul este apropiat ca stil de suprarealism și dezvoltă în esență condiția cuplului pornită de la o dragoste la prima vedere care ajunge la viața de familie cu frământările ei, mereu aceleași. Acținea, conflictele sunt simplist, modest compuse, dar reale în substratul lor veșnic existent în relațiile unui cuplu. Și ieri în epoca de tristă amintire când a fost scrisă piesa și astăzi, Ea și El, se confruntă cu aceleași probleme.


Surptinzătoare rămâne realizare spectacolului de regizorul – actor, Dragoș Huluba care propune original teatral tratarea temei ca o balanță între alb și negru. Pe o scenă goală în negru se marchează cu cretă albă, drumul în viață al celor doi tineri.

LUCA RUSU și ANCA DUMITRA
Contribuie excelent la marcaj și Luca Rusu prin ilustrația muzicală live, compozitorul și interpretul la pian electric devenind un alt personaj principal. Jocul între alb și negru se definește admirabil și prin costumele create de maestra Doina Levintza, în special pentru prietenele tinerei femei devenită soție.


Anca Dumitra și Dan Rădulescu duc greul drumului în viață al cuplului și o fac ireproșabil prin sinceră trăire a dezvoltării personajelor pe muchia de cuțit între comic și dramatic. Cu abilitate creionează Anca Dumitra interiorul sufletului femeii visătoare la o căsnicie fericită confruntată cu realul situațiilor ivite în relația de cuplu. Anca Dumitra bine cunoscută Marelui Public din serialul tv de succes ``Las Fierbinți``, demonstrează din nou în teatru că este o actriță de valoare capabilă abordării unei game ample de roluri dramatic consistente. Dan Rădulescu este mereu atent la nuanțe în evoluția relațiilor de cuplu. Este îndrăgostitul și apoi cel cu forță în dorința afirmării profesionale, devine bărbat autoritar. De la un rol la altul Dan Rădulescu se afirmă drept un actor remarcabil în peisajul teatral. Are nu numai talent nativ, ci și inteligență în descifrarea personală a oricărui personaj atribuit de un regizor.


Distribuția se completează prin intervențiile unor personaje argument pentru conflict și tema textului. Dragoș Huluba compune în tentă satirică portretul tatălui care își vrea refugiul în casa tinerei familii. Prietenele tinerii femei sunt în substanță definite diferit tipologic în evoluția lor, de Andreea Samson și Violeta Huluba. Sunt roluri adiacente pentru acțiune, dar desăvârșit interpretate.

``Nu sunt Turnul Eiffel`` se poate înregistra ca un spectacol care nu deziluzionează publicul, îl atrage, amuză, dar îl și provoacă de a judeca relația de cuplu.


luni, 19 februarie 2024

``IVONA PRINCIPESA BURGUNDIEI`` - TEATRUL ``NOTTARA`` / Sala ``George Constantin``

 UN SPECTACOL CAPTIVANT 


Aparent este povestea unei familii regale, cu un fiu frivol care își propune un exercițiu de farsă și alege ca soție pe Ivona. Aceasta aparține unui alt mediu social și e considerată a fi urâtă la chip, nu corespunde standardelor. Piesa scrisă în 1936 aparține romancierului și dramaturgului polonez consacrat, Witold Gombrowicz. Polonezul a fost considerat și un precursor al teatrului absurd. Conflictele iscate de alegerea prințului, conduc însă, la dezvăluiri surprinzătoare despre interiorul chipului strălucitor al familiei sale. Prin conflict și replică, se propune cu ironie a privi cum poate ascunde chipul, interiorul omului. Substratul piesei, aparent absurdă prin situații, rămâne perfect actual și astăzi. 


Fără intenția unei ``adaptări`` a textului, regizorii Andrei și Andreea Grosu construiesc captivant în termeni teatrali moderni, relatarea scenică, subiectul fiind transferat în zilele noastre. Nu apelează la efecte teatrale prin decor, costume, proiecții și tratează absurdul drept adevăr al realității curente. Publicul va fi repartizat în jurul celor patru laturi ale spațiului de joc. Scenograful Vladimir Turturică folosește inspirat posibilitățile tehnice ale sălii ``George Constantin`` și decorul se rezumă la o arenă cu trepte ce îngrădesc locul acțiunii, personajele fiind astfel mereu prezente în derularea conflictelor. 


Ele poartă costume obișnuite, ca și publicul. Ivona e singura care se diferențiază prin culoarea neagră a costumului cu anumite linii în croială, bine atribuite. În cadrul scenic special, actorii își definesc personajele în imediată apropiere a spectatorilor. Această condiție solicită o maximă concentrare a fiecărui interpret de a se transpune în personaj și a relaționa continuu cu partenerii. Toți cei din distribuție o fac cu trăire ireproșabilă a rolului atribuit.

Andrei și Andreea Grosu sunt întemeietorii teatrului independent ``Unteatru`` de prim rang în acest sector și au experiența de a conduce actorii ca element esențial pentru un spectacol într-un spațiu retrâns. O fac și acum. Conceptul regizoral pune în fața publicului ``oglinda`` sufletului strâmb al celor acoperiți de un chip atractiv, adevărul despre interiorul ascuns de imaginea personală și statutul social. Cu migală regizorii urmăresc evidențierea fiecărei scene din conflict prin îndrumarea actorilor. Viziunea regizorală arată că absurdul e propiu existenței curente și nu trebuie expus teatral prin efecte derizorii ... absurde.


Ivona este personaj lipsit de replică și doar un strigăt disperat într-un moment final cheie îi revine. Rolul este aproape imposibil de redat scenic impresionant. Florina Gleznea, actriță cu performanțe în teatrul independent, reușește să uimească însă, prin transpunerea în personaj, prin trăirea intensă a fiecărei implicări în conflict, transmisă prin delicate expresii gestuale, ținută și privire. Actrița înlocuiește replica prin intensitatea stărilor interioare dictate de relația cu partenerii, ``vorbește`` prin sufletul personajului de la debutul reprezentației când toți actori stau pe scările arenei primind publicul. Sugerează excelent actrița cum Ivona refuză iubirea lui Inocențiu, din mediul său și se îndrăgostește de fapt, de Principe, dar provocarea lui îi aduce moartea. Șerban Gomoiu descifrează în amănuntul expresiei structura Principelui, un tânăr superficial și frivol. O face admirabil lăsând cale liberă perceperii efectelor farsei inițiată alături de amicul Chiril pentru logodna cu Ivona. Relația ivită cu Ivona prinde alt aspect, de interes pentru sufletul ei, subliniat și prin strigătul final al Principelui când fata cade victimă părinților săi. Conflictul scoate la iveală și interiorul tăinuit de regină și rege, părinții Principelui. Isabela Neamțu (Regina) și Ion Grosu (Regele) servesc excelent fiecare moment al dezvăluirilor caracterului personal și oglinda chipului luminos al fiecăruia se sfarmă, când le afli sufletul. Rolurile celor patru sunt foarte dificil de interpretat, dar actorii le dau viață scenică cu abilitate prin fructificarea fiecărui cuvânt rostit și relaționarea cu partenerii. 

Dan Bordeianu este Șambelanul curții regale, cel care cunoaște bine această familie. Cu finețe actorul contribuie la dezvăluirea substratului ascuns de cei din preajmă, rolul fiind atent cizelat de interpret. Alte personaje de plan secund, prezente mereu în scenă, participă intens la acțiune și când nu au replică prin atitudine. 


Crenguța Hariton (Mătușa 1) și Mihaela Subțirică (Mătușa 2) sunt cele care o veghează pe Ivona. Actrițele prezintă ireproșabil personajele. Lăudabil este și modul în care Vlad Bălan în Inocențiu, interpretează pe îndrăgostitul naiv de Ivona. Vicleanul amic al Pricipelei, Chiril, este definit credibil de Adrian Nicolae. O fată naivă Iza, atrasă de Principe care pare fermecată de înfățișarea sa, revine actriței Raluca Gheorghiu Culda. Minunat susține actrița relația de pasiune tinerească a personajului față de cel care o dorește ca femeie. Sunt destul de rare spectacolele în care întreaga distribuție se remarcă prin participarea la conflict și transmiterea sensurilor sale tematice. Toți cei citați întreprind strălucit acest demers.

``Ivona principesa Burgundiei`` este un spectacol de ``teatru adevărat`` despre OM cu bunele și relele sale, o tragicomedie veșnic actuală cu referință la cine suntem prin chip, dar cum suntem ca suflet. Spectacolul este captivant și lasă publicul cu respirația tăiată. 



miercuri, 7 februarie 2024

```OPERA DE TREI PARALE`` - TEATRUL NAȚIONAL ``I. L. CARAGIALE`` / Sala ``Ion Caramitru``

 UN SPECTACOL CONFUZ ÎN INTENȚII

``Opera de trei parale`` lansată în 1928 de Bertolt Brecht este o piesă mereu actuală prin substratul tematic și specială ca stil teatral. Bertolt Brecht a dat o nouă direcție teatrului prin construcția distanțării epice și prin preocuparea sa ideologică de condamnarea dictaturii puterii cu repercusiuni asupra clasei oamenilor simpli. În ``Opera de trei parale`` , considerată a fi și un musical, teatru epic își spune cuvântul prin conflictul dezvoltat expresionist. Peachum, șeful cerșetorilor, un om bogat, intră în conflict cu Mackie Șiș, șeful hoților de care se îndrăgostește fiica sa Polly. Lupta pentru câștig imoral dintre aceste tabere este comentată moralizator ca într-o fabulă, de un cor, reprezentativ ca apartenența la conflict. 

În cazul lui Bertolt Brecht funcționează încă, legea vegheată de urmașii săi a respectării textului, (fără ``adaptări``), indicațiilor privind montarea scenică și participării unei orchestre pentru partea muzicală. Acest spectacol ambiționează însă, să speculeze tematica piesei cu trimiteri la realitatea noastră, exagerat și fără logică. Se apelează la o traducere inițială de Isaiia Răcăciuni, Ion Cantacuzino, combinată cu cea a ... regizorului Gelu Colceag, în lipsa posibilității unei ``adaptări``. 


De pildă, traducerea monologului final al lui Mackie Șiș aflat în pragul execuției, face trimiteri la prezentul nostru – pensii speciale, sărăcie, legi, etc. Monologul scris de Bertolt Brecht, devine o ``adaptare`` stridentă, se ... ``distanțează`` de conținutul piesei. Sub aspectul ilustrării scenice, apar și alte multe încercări de ``adaptare`` cu efecte fără motivare. Un exemplu ar fi și interpretarea lui Peachum ca un evreu șmecher.


``Teatrul epic`` dorit de Brecht e transformat de Gelu Colceag prin conceptul regizoral într-un spectacol cu intenții politice de strictă actualitate. Ansamblul corului comentator prin songuri moralizatoare apare expus teatral, în principal, de un grup de ... orbi cu baston și ochelari negri. Ei bat cu bastoanele ritmul muzicii lui Kurt Weill! Regia ar dori să facă astfel o trimitere la rezultatul unei puteri dictatoriale care orbește segmentul social sărac. Teatral efectul este o exagerare. Sunt numeroase exemplele de exagerări fără rost – nunta lui Meckie cu Polly cu daruri ... jucării și vălul mitesei plasat la soț, păruiala dintre femei, etc. 


Scenografia creată de Liliana Cenean și Ștefan Caragiu, personalități în domeniu, de astă dată deziluzionează. Nu servește prin nimic ca decor și costume, substanța temei. Soho, cartierul londonez al acțiunii, e marcat prin decorul rezumat la schele metalice, manevrate mereu prin rotirea scenei și nu sugerează prin nmic, atmosfera conflictelor. Costumele sunt lipsite de elemente esențiale pentru personalizarea personajelor principale, iar ansamblul - cerșetori și prostituate, e uniform desenat. Doamna Peachum și Jenny Speluncă prin machiaj, peruci devin caricaturi uniforme.

Surprinzător este modul superficial în care regizorul Gelu Colceag a folosit calitățile actorilor distribuiți, când el este recunoscut ca un profesor desăvârșit în arta actorului. Personajele lui Brecht sunt tipologii concret construite prin povestea epică a conflictelor. Interpreții desenează acum personajele exterior, schematic, de parcă ar fi la o primă lectură a textului. ``Distanțarea`` lui Brecht a teatrului epic, nu presupune ``distanțarea`` actorilor de personaje atribuite. 

Numeroasa distribuție cuprinde firesc, nume de vază din echipa Naționalului bucureștean. Marius Manole se află printre ele și este Mackie Șiș. Actorul apare în premierele teatrului, una dpă alta și activează permanent în turnee cu proiecte din alte teatre, unele independente. Această activitate intensă nu este întodeauna favorabilă talentului și îl duce spre manierism. În Meckie Șiș actorul execută docil indicațiile regiei, iar personajul nu mai are consistență. În Peachum, Mircea Rusu încearcă specularea că personajul ar fi un evreu manipulator. Tania Popa în doamna Peachum și Emilia Popescu în Jenny Speluncă, prezintă caricaturi de personaje. Interpretarea lui Polly de către Aylin Cadîr e lipsită de nuanțele esențiale de transformare în urma mariajului cu Mackie. Polițistul Brown, amic al lui Mackie, rol de inportanță pentru tema piesei este Silviu Biriș care recită exterior un text, ca și Medeea Marinescu în Lucy. Distribuția se completează cu o serie de actori remarcați în alte spectacole, dar care acum sunt executanți de prestări artistice. ``Gașca`` hoților partenerii lui Mackie, cerșetorii sau prostituatele sunt apariții de grup în aceiași formă simplistă, neconvingătoare.

Actorii sunt solicitați să și cânte, să interpreteze songurile lui Brecht. Orchestra alcătuită din 7 instrumentiști, găzduită în fosă ca la un spectacol de operă, execută muzica lui Kurt Weill, dar o face strident. Actorii interpretează songurile ca un exercițiu vocal reușit, dar lipsit de trăire a sensurilor majore dictate de cuvânt și raportate la conflict și temă. 


Firește, spectacolul are și proiecții de precizare a songurilor ca să suplinească falsul interpretării lor. Coregrafia cu unele puține aspecte reușite aparține Roxanei Colceag.

Acest spectacol este lung și plictisitor prin ilustrarea teatrală lipsită de miză emoțională. Este confuz ca intenții și se ... `\distanțează`` ... de substanța majoră a piesei. Reinterpretarea ``Operei de trei parale`` cu țintă actualitatea socială curentă la noi, este exagerată și distruge valoarea scrierii lui Brecht – manipularea oamenilor simpli de cei cu puterea decizională.

marți, 30 ianuarie 2024

``OEDIP`` TEATRUL ``BULANDRA`` / Sala ``Toma Caragiu``

 ACT CULTURAL UNICAT


Teatrul se zbate de la un timp cu tendințe de modernizarea conținutului dramatic și expresiei teatrale, dar foarte puține spectacole reușesc să convingă emoțional publicul. ``Oedip`` de Robert Icke după Sofocle, în traducerea reușită a Irinei Velcescu, în regia magicianului ANDREI ȘERBAN, este un act cultural unicat, exemplar gândit pentru tendința modernizării teatrului, aducerea clasicilor în contemporaneitate. 

În urmă cu milenii, grecii Sofocle, Eschil și Euripide au lansat tragedia clasică, în ``epoca de aur`` a lui Pericle. De atunci, dramaturgia a prins aripi, dar substanța scrierii anticilor a rămas vie prin tema esențială – Omul și personalitatea sa în acțiunea existenței. Englezul Robert Icke, regizor și dramaturg, este deținător a mai multe premii pentru demersul creator al adaptării unor piese din dramaturgia consacrată, clasică, de la cele antice la Shakespeare sau urmașii săi. În 2018 a prezentat la Teatrul Internațional din Amsterdam, ``Oedip`` după Sofocle. Transferă subiectul anticului Sofocle în zilele noastre, într-un ... thriller psihologic, într-o piesă polițistă, dar respectă esența sa tematică – Omul aflat în căutarea identității.

Debutul acțiunii îl aduce pe Oedip în momentul final al campaniei electorale pentru funcția de președinte, când așteaptă rezultatul favorabil al voturilor. În ``prologul`` spectacolului Oedip, ca toți politicienii, promite multe prin intermediul presei care îl asaltează cu întrebări, iar printre promisiuni se află și aflarea adevărului despre moartea lui Laios, predecesor în funcția de președinte și documentul nașterii sale. ``Prologul`` manifestării electorale pare să anunțe subiectul unui spectacol de teatru politic. Derularea acțiunii trece apoi, în altă zonă, a unei analize psihologice în drumul căutării identității lui Oedip. El va afla adevărul despre identitate, despre patricidul și incestul făptuite fără voie. Regizorul Andrei Șerban abordează teatral memorabil transferul din antichitate în zilele noastre, a unei teme majore existențial – Omul și identitatea.

``Trilogia antică``, spectacol epocal , a fost marca din tinerețe a preocupării lui Andrei Șerban pentru rolul major astăzi al dramaturgiei din bătrâna Eladă. În ``Oedip``, personajul Tiresias, enigmaticul prezicător, rostind și replici în greaca veche, reamintește de ``Trilogia antică``, dar și de momentul lansării regizorului, la compania La MaMa din New York, condusă de Ellen Stewart. După o carieră internațională fulminantă, regizorul continuă calea revitalizării fenomenului teatral. Cu acest ``Oedip``. Andrei Șerban și regizorul asociat Daniela Dima, alcătuiesc un spectacol modern, ritmat, cu suspans, cu trimiteri emoționale puternice și cu o nețărmuită grijă pentru interpretarea actorilor. Realizează strălucit, de pildă, Cerasela Iosifescu rolul Iocastei, alături de Vlad Zamfirescu în Oedip. 


Pentru modernizarea tratării scenice, conceptul regizoral apelează la video proiecții (Radu Daniel) și la manevrarea luminii (Florin Manu), toate cu sens major pentru evidențierea subtextului conflictului și replicii. Scenografia concepută excelent de Carmencita Brojboiu este baza imaginii generale a spectacolului. Publicul va fi primit cu o primă proiecție pe fundalul scenei, cu imaginea arenei unui teatru antic, trimitere spre sala de spectacol de astăzi care îl găzduiește. Accentele discrete de video proiecții de dimensiuni și în locuri diverse intervin mereu reușit. Regizorul și adaptarea, vor a sublinia relația pasională a cuplului Iocasta – Oedip, relația de dragoste soție - soț, dar cu substrat și spre conceptul filosofic al lui Freud, mamă – fiu. Se aplică și video proiecții cu tabloul ``Originea lumii|`` de Gustave Courbet (tablou din Muzeul d`Orsey din Paris), cu sexul femeii. Finalul tragediei cu sinuciderea Iocastei și gestul disperat al lui Oedip de a își ucide ochii, se marchează răscolitor prin video proiecția unor ochi însângerați. La aplauze, actorii vor veni cu banderole negre pe ochi, cu excepția lui Vlad Zamfirescu (Oedip). Regizorul subliniază astfel tratarea temei, orbirea celor din preajma lui Oedip cel care a reușit tragic să își afle adevărul identității. Tendința modernizării teatrale prin proiecții, nu este de astă dată artificială. Scenografa Carmencita Brojboiu prin decor și costume susține viziunea regizorală. Decorul – sediu campaniei electorale pentru alegerea lui Oedip într-o funcție majoră, se transformă mereu. Este final de campanie, mobilierul se strânge, se face ... curățenie. Decorul marchează sediul prin pereții laterali cu trimiteri spre miezul acțiunii. Un perete are geamuri imense spre lumină, celălalt, un lavator, un loc de spălat pe mâini, cu o mică oglindă. Toate amănuntele din decor, ca și elementul de mobilier, o canapea roșie, dețin sensuri simbolice pentru tema centrală a textului. 

Cu bună inspirație, scenografa imaginează costumele moderne prin croială, colorate în principal în alb și negru. Spectatorii se pot mira de ce de la început sunt primiți de plasatoare îmbrăcate cu tricouri care poartă chipul lui Vlad Zamfirescu interpretul lui Oedip. Aceasta este uniforma tuturor celor implicați pentru a reprezenta tehnic campania electorală.

Portrete cu acest chip vor figura și la sediu acțiunii. Lumina este și ea manevrată insistent cu multe tonuri în roșu pentru a susține tensiunea tragică a conflictului. Am atenționat asupra imaginii generale a conceptului regizoral pentru că servește perfect transmiterea provocării de a înțelege și a judeca ce presupune descifrarea identității umane, tratată emoționant și în termeni teatrali inovatori. 

Regizorul Andrei Șerban deține știința că pentru Marele Public important și principal este cum îi servește Actorul tema și subiectul acțiunii. Stâlpii temei căutării identității sunt Oedip și Iocasta, roluri consistente și dificil de rezolvat prin interpretare. Cerasela Iosifescu și Vlad Zamfirescu o întreprind admirabil. În adaptarea lui Robert Icke se pedalează mai mult pe importanța femeii în viața evoluției umane, pe Iocasta. Trecutul ei dramatic cu Laios când avea doar 13 ani și a născut un copil, ea vrea să fie trecut uitării. Acum, Iocasta are un soț pe Oedip cu o relație de iubire pasională pe care îl dorește intim, dar și cu o reușită în demersul politic pentru o funcție cu rezultat benefic pentru ea și familie. Cerasela Iosifescu reușește senzațional să sugereze la nuanță, ambițiile Iocastei, o femeie senzuală, abilă în relaționarea cu familia, cu un trecut care i-a afectat identitatea, personaj de mare complexitate. Purtând până spre final un costum în alb și negru, definitoriu pentru ambiguitatea personajului, interpretarea sa poate fi considerată o creație actoricească rar întâlnită. Monologul Iocastei provocat de obligativitatea conflictului de a își dezvălui trecutul tragic, rămâne o perlă a spectacolui cizelată de un mare biujutier în persoana actriței Cerasela Iosifescu. Tema identității Omului deținută de text obține astfel sclipire. Interpretarea acestui monolog lasă publicul cu respirația tăiată. Talent și inteligență sunt caracterizarea acestei mari actrițe. Vlad Zamfirescu este actorul activ și cunoscut din numeroase alte spectacole, unele independente. El se confruntă acum, cu personajul mitic Oedip adus în contemporaneitate și o face ireproșabil. Publicul va privi un Oedip care aspiră, se pare sincer, la o înaltă funcție publică și vrea să fie crezut prin dezvăluirea unor adevăruri. Când ele ies treptat la iveală, Oedip e copleșit și singurul refugiu rămâne relația chiar erotică cu soția Iocasta, aspecte remarcabil configurate de actor. Vlad Zamfirescu cu atenție sugerează ambițiile personajului, orgoliile, dorința de adevăr în viața socială, dar și înfrângerea în căutarea și descoperirea adevărului personal. Prin acest rol, Vlad Zamfirescu trece pragul spre compartimentul actorilor care prin capacitățile talentului deținut nu ar accepta orice proiect teatral derizoriu.


În cazul de față, Robert Icke amplifică intenția de a da iz contemporan piesei lui Sofocle, prin accente tematice sporite în relațiile actuale posibile într-o familie. Se trece la trimiteri spre familia Iocasta – Oedip, unde copiii au diverse atitudini de existență. 


Fiica Antigona e preocupată de lectură personală, băieții sunt în conflict, unul e gay, altul părăsit de iubită. Tinerii din distribuție se achită corect de micile roluri, iar relațiile cu părinții sunt definite expresiv de regie. De referință pentru confictul major rămân însă, prezicătorul Tiresias, Merope, mama adoptivă a lui Oedip, Creon, șeful campaniei elctorale și fratele Iocastei, dar și alte personaje - argument pentru conflict, Șoferul și Corin. Dorința lui Andrei Șerban ca Tiresias să facă trimitere și spre capodopera sa ca regizor ``Trilogia antică`` se îndeplinește fascinant prin interpretarea Ioanei Ana Macarie. Rostind cu stare interioară replicile în română și în greaca veche, actrița furnizează mereu emoțiile iscate de conflictul prezicătorului ce bântuie ca o ``fantomă`` a adevărului în preajma familiei Oedip. Merope e mama lui Oedip în acte false și vrea să îi mărturisească după succesul în alegeri, acest adevăr. Manuela Ciucur compune minunat profilul unei femei simple, cu soțul pe moarte la spital pe care adevărul trâmbițat de Oedip referitor la certificatul de naștere, e de fapt fals. Relațiile cu familia fiului adoptiv sunt variat susținute de actriță cu forță expresivă. Lui Andi Vasluianu îi revine Creon, șeful campaniei electorale, personaj fragil ca intenții desenat în text. Actorul redă, cu pricepere, remarcabil, și posibilitatea ca acest Creon să fie duplicitar în intenții. Într-o singură apariție a Șoferului, Lucian Ifrim este nemaipomenit prin interpretarea unui om amărât implicat într-un accident tragic care a dus la moartea lui Laios. Într-un personaj discutabil configurat de text, Corin, reușește o apariție sugestivă Adrian Ciobanu pe intenția că personajul ar avea un sentiment special față de Iocasta.

Această adaptare de Robert Icke după Sofocle, mit devenit cazul Oedip, poate să poarte în titlu X nume pentru că este mereu actuală căutarea identității oricărei persoane indiferent de epocă. Spectacolul lui Andrei Șerban devine un exemplu cultural de inovație teatrală, reușit emoțional, de la care publicul pleacă provocat să gândească profund la aspectul realității. Va fi captivat de o aparentă piesă polițistă despre ce poate presupune personalitatea fiecărui Om. Este un autentic eveniment teatral premiera Teatrului ``Bulandra`` pentru mișcarea teatrală doborâtă de inovații teatrale fără conținut emoțional cultural.

marți, 16 ianuarie 2024

TEATRUL ``ION CREANGĂ`` - ``ÎN SFÂRȘIT S_A ÎNTORS ACASĂ``

 EVENIMENT TEATRAL (UNIC) !!!

Este de acum știut că la noi CULTURA din care face parte și TEATRUL de stat, este ignorată consecvent de cei ajunși la putere, indiferent de culoarea politică. Fondurile alocate culturii sunt ultima roată de la căruța bugetului național. Evident că finanțarea teatrelor este afectată sub toate aspectele. Alarmantă este și starea unor clădiri din Capitală care le găzduiesc cu risc seismic. Nu mai discutăm de starea pricăjită a unor săli de spectacol, a cabinelor și a utilajului tehnic.


După 15 ani (!!!) de pribegie Teatrul ``Ion Creangă`` de poveste pentru copii a reușit să revină la sediul din Piața Amzei. În curând acest teatru va împlini 60 de ani de existență în care noi, copiii și acum nepoții noștri am fost și sunt cuceriți de magia întâlnirii cu teatrul. Teatrul a intrat în consolidare și renovare în urmă cu 15 ani, când se construiesc clădiri cu aprobări strâmbe în doi ani! În acești 15 ani, trupa teatrului și-a făcut datoria și a prezentat spectacole unde le-a fost oferită găzduire. ``Căruța cu paiațe`` ... a revenit ca în urmă cu secole acestui teatru. Toți primarii Capitalei – Oprescu, Firea – au ignorat necesitatea renovării sediului din Piața Amzei. În sfârșit, actualul primar, Nicușor Dan a reușit performanța terminării consolidrii sediului și punerea sa în funcțiune. În 15 ianuarie de Ziua Culturii Naționale a avut loc acest eveniment de întoarcere acasă a Teatrului ``Ion Creangă``. 


Astăzi, Sala Mare a teatrului devine cea mai modernă și elegantă din Capitală. Renovarea s-a terminat cu un rezultat remarcabil, chiar dacă sala are mai puține locuri decât cea veche, dar măsura pentru numărul de spectatori copii e bine venită, ei fiind și participanți gălăgioși la spectacole.

Evenimentul a fost o emoționantă sărbătoare pentru colectivul teatrului și iubitorii săi invitați, nu o tăiere de panglică așa cum ne-au obișnuit politicienii pentru ``evenimentul`` a câțiva kilometri de autostradă. Managerul teatrului, Gabriel Coveșeanu (Cove) a condus sărbătoarea, a amintit de creatorii spectacolelor memorabile derulate în timp și a premiat pe slujitorii săi din toate compartimentale. Firește printre premianți a fost în frunte, minunata ALEXANDRINA HALIC, sufletul de ani mulți ai teatrului, alături de Sibylla Oarcea, Cornelia Pavlovici și Anca Zamfirescu. 

Așteptăm cu interes premierele acestui teatru de poveste și întâlnirea cu tinerii actori ai trupei. Sperăm că vom urmării alături de nepoți spectacole de valoare emoțională ca și cele din trecut datorate unui priceput manager și regizor, regretatul Cornel Todea, alături de alte personalități creatoare care au colaborat și mai pot colabora acum cu acest teatru, alături de tineri regizori. 

Toate bune și frumoase la acest eveniment mult așteptat, dar ...

... DAR ...

... în Capitală sunt unele teare aflate la pragul pribegiei.


# Teatrul Foarte Mic și-a închis porțile în 2015 pentru că frumoasa clădire care îl găzduia trebuie consolidată. Se află în apropierea Teatrului Național, e luminată spectaculos noaptea, dar ... nu e și funcțională.


# Teatrul Mic căruia îi aparținea și Teatrul Foarte Mic a rămas fără sală și e nevoit să prezinte spectacole în Sala Atelier organizată pe ... scenă! Dar ... și aceasta se află în pragul consolidării!


# Teatrul ``Bulandra`` va rămâne fără sala ``Liviu Ciulei``, clădirea din Schitu Măgureanu, unde a funcționat și Institutul de teatru ``I. L. Caragiale``, are risc seismic și trebuie consolidată !


# Teatrul ``Nottara`` din Bulevardul Magheru trăiește și el amenințarea consolidării necesare a blocului unde funcționează cu două săli. A purtat bulină roție de avertisment.


# Fostul ARCUB din strada Batiștei cu sala atribuită Teatrului ``Stela Popescu`` așteaptă consolidarea și sala e închisă!


Dacă necesitatea de a se consolida și renova aceste sedii va dura 15 ani (!!!), în Capitală viața teatrală va fi foarte afectată, iar sărmanii actori vor ajunge în stradă. Interesează pe cei cu cârma puterii această situație disperată? După cum se vede NU!


marți, 9 ianuarie 2024

``A FI SAU A NU FI`` - TEATRUL DE COMEDIE / SALA ``RADU BELIGAN``

 O ȚINTĂ SATIRICĂ ACTUALĂ

Este un spectacol de comedie reușit cu o bună și actuală temă pentru alegerea repertorială. Piesa aparține englezului Nick Whitby concepută după scenariul datorat lui Edwin Justus Mayer și Melchior Lengyel pentru filmul regizat de Ernst Lubitsch în 1942. Piesa s-a lansat pe Broadway în 2008 și a înregistrat de atunci succes pe diferite meridiane. Filmul a stârnit controverse când omenirea se afla în plin război mondial și naziștii ocupau țară după țară. Sensurile sale tematice au rezonanță și astăzi, când lumea nu e scutită de război și invazii.

Subiectul tratează cum o trupă de actori polonezi se confruntă cu invazia nazistă care le sufocă țara. Ținta satirică este ideologia invadatorilor savuros expusă în acțiunea piesei. În repertoriul teatrului polonez funcționează și ``Hamlet``, dar și o piesă satirică adresată ocupanților naziști. 

Vedetele trupei – Josef Tura și soția Maria, ajung în fața Gestapoului reprezentat de Ehrhardt, un dement servitor al nazismului. Situația este dramatică, dar întreaga trupă se solidarizează curajos pentru a se salva de furia demenței invadatorilor. Piesa are două planuri ale acțiunii, nelipsite de tentă comică – satira la adresa celor dirijați de Hitler și relațiile cu orgoliile de rigoare cunoscute într-o trupă de actori. Titlul piesei amintește de celebrul monolog al lui Hamlet cu substrat și pentru acțiunea propusă receptării în spectacol. 


Vlad Massaci regizează admirabil această piesă construită pe linia unui scenariu de film și o face fără tendințe de exagerări de efecte teatrale, subtil, cu măestrie în îmbinarea mijloacelor de expresie vizuală. Spectacolul are ritm și tensiune, spațiile de joc sunt diverse, de la cel din imediata apropiere de public, la cel de ``teatru în teatru``, de la proiecții inspirat alese pentru a servi acțiunea (video Dilmana Yordanova), până la planuri generale dominate de serviciul Gestapoului. Scenografia Iulianei Vîlsan servește remarcabil conceptul regizoral dictat de piesă, atât prin decor, cât și prin costumele cu atenție distribuite pentru a susține tipologia fiecărui personaj. Regizorul Vlad Massaci cu forță creatoare servește substratul tematic al piesei – nebunia celor care dictează absurd un război și rostul teatrului ca ``oglindă`` a societății implicat în realitatea curentă. Publicul este cucerit de umorul degajat în fiecare secvență satirică prin coordonarea viziunii regizorale de a trăi de fapt dramatic și condamna situații dictate de minți bolnave. Regizorul nu face trimitere didactică spre contextul actual al invaziei din Ucraina, sugerează ca publicul să judece emoțional cum istoria poate repeta tragedia unui război declanșat de un dement.

O numeroasă distribuție susține aproape ireproșabil miezul acestui spectacol. Evident se detașează cele trei personaje cheie pentru subiect. Este excelent Liviu Pintilesa cum jonglează cu transformările în diverse ``roluri`` dictate de acțiune, fiind actorul Josef Tura. O face cu măsură în expresie și cu o sinceră trăire interioară a situațiilor. Ilona Brezoianu dezvoltă personajul vedetei teatrului polonez, Maria Tura, confruntată cu multiple relații comice, dar și dramatice. Profilul general al vedetei este bine conturat, dar în unele momente îi lipsesc accentele sublinierii stării particulare a personajului în fața conflictelor. Alin Florea compune cu abilitate expresivă caricatura satirică a servilului Ehrhardt, anchetatorul Gestapoului.

În rolul regizorului polonez al trupei, Dowasz, merită aplauze Alex Conovaru pentru modul în care susține la nuanță subtilă momentle confruntării cu o situație dramatică, dar și fiecare relație cu cei din echipă, punctând cunoașterea lor ca persoane particulare. Numeroase personaje din secvențe argument pentru acțiune prilejuiesc remarcare deosebită prin interpretare, de pildă Andreea Samson în Anna cabiniera sau Tudor Palade în Grunberg cel mic, actor într-un monolog bogat în sensuri. Completează distribuția cu apariții corecte Angel Popescu, Răzvan Krem Alexe, Șerban Georgevici, Andreea Alexandrescu, Ștefan Voicu, Ștefan Pîrnuș. 

``A fi sau a nu fi`` este un spectacol reușit care inexplicabil rămâne programat destul de rar. Reușita se datorează în principal regizorului Vlad Massaci și trupei implicate în proiect. Publicul asistă la o altfel de comedie, modernă și cu sens major pentru actualitate. 


P.S. Urez din toată inima UN AN NOU CU INSPIRAȚIE TUTUROR SLUJITORILOR THALIEI CU REZULTATE ÎN SPECTACOLE MERITORII!