Spectator

luni, 15 ianuarie 2018

“ÎMPĂRATUL MUȘTELOR” – TEATRUL EXCELSIOR

REUȘITA UNEI ECHIPE DE TINERI CREATORI

         Este o mare bucurie să urmărești un spectacol realizat de o excelentă echipă de tineri creatori, un spectacol care te lasă cu respirația tăiată și după o oră și treizeci de minute, dorești să continue. Destul de rar se petrece un astfel de eveniment.
        
Tudor Lucanu, regizor la Teatrul Național din Cluj Napoca, ne propune “Împăratul muștelor” după romanul lui William Golding. Titlul spectacolului poate păcăli că se prezintă un basm, o poveste cu “a fost odată …”, numai că titlul, ca și conținutul textului, sunt desprinse din realitate cu trimitere metaforică la stările prezente ale existenței umane. “Împăratul muștelor” este primul roman scris în 1954 de prozatorul englez, William Golding, premiant Nobel, adaptat pentru teatru de Nigel Williams. Romanul, ca și adaptarea sunt foarte actuale prin tematica atenționării asupra violenței, fenomen al agresivității verbale sau fizice, activ în rândul tinerilor, mai numit modern și “bullying”. Acțiunea e aparent simplă și ia drept pretext situația extremă în care se află zece tineri elevi. În timpul războiului, ei erau înr-un avion care încerca să salveze pasagerii de ororile acestuia. Avionul se prăbușește pe o insulă izolată și elevii sunt singurii supraviețuitori ai accidentului aviatic. Pe insulă, începe lupta pentru supraviețuire, pe care fiecare o înțelege altfel. Contextul acțiunii e bazat pe substratul impresionant al expunerii metaforice a realității umane, emoționant prin situațiile care aduc provocarea spectatorului să judece manifestările dominate de instinctul supraviețuirii tinerilor aflați într-un moment de cumpănă existențială.
        
Regizorul Tudor Lucanu demonstrează o “citire” scenică profundă și subtilă prin imaginea teatrală a acțiunii pe care o expune cu atenție la coerență pentru a spori tensiunea de la o scenă la alta, a stărilor care transformă cei zece tineri izolați de “maturitatea” lumii. Captivant construiește regizorul fiecare scenă, având drept sprijin și scenografia remarcabil creată de Vladimir Turturică. Decorul punctează semnificativ cadrul unei insule exotice, cu rămășițele avionului prăbușit dramatic. Vladimir Turturucă întrebuințează inspirat posibilitățile tehnice ale scenei rotative și manevrarea luminii pentru transformări de imagine a decorului spre a sporii tensiunea acțiunii. Regizorul completează atmosfera reprezentației cu unele sugestive trimiteri metaforice prin momente de dans tribal - mișcarea scenică Ștefan Lupu, dar și prin universul sonor dadorat lui Petre Ancuța și sporit de efectele live realizate de actorii Loredana Cosovanu și Mircea Alexandru Băluță; cei doi actori “muzicali” sunt prezențe aproape neobservate, îmbrăcați în negru, plasați discret pe lateralele scenei, dar contribuția lor pentru sporirea senzației emoționale a reprezentației este deosebită.
Tudor Lucanu dovedește nu numai ingeniozitate în conceptul de a servi tematica piesei, ci și arta regizorului de a lucra strălucit cu actorii, luați drept element esențial al reprezentării teatrale. Alege o distribuție alcătuită din actori independenți, unii chiar aflați în faza studenției și actori ai Teatrului Excelsior. Regizorul unește pe acești actori într-un SPECTACOL DE GRUP care exclude roluri secundare, ci participare continuă la acțiune a personajelor, chiar dacă textul are drept piloni în derularea situațiilor pe Ralph cel ales șef al supraviețuitorilor și Jack care semnificativ este dirijorul unui cor în viața obișnuită, având acum alături pe câțiva “coriști” supraviețuitori.

 Conflictul construit în jurul lui Ralph și Jack, se amplifică prin prezența lui Piggy “ochelaristul”, semnificativ dependent de … ochelari. ȘTEFAN IANCU (Ralph), VLAD IONUȚ POPESCU (Jack), MIHAI MITREA (Piggy), ȘTEFAN MIHAI (Roger), ALEX POPA (Simon), DAN PUGHINEANU (Sam), ANDREI BIBIRE (Eric), DAN CLUCINSCHI (Henry), VLAD LINȚĂ (Bill) și ALIN POTOP (Perceval), sunt tineri actori senzaționali prin modul în care se dăruiesc cu tot sufletul personajelor, indiferent de importanța lor prin replica atribuită, se transpun cu credință în situații, trăiesc intens fiecare moment, definesc în profunzime caractere prin privire, gestică, expresie corporală și susțin relațiile cu cei din preajmă. Fiecare are momente speciale de remarcare, de ieșire în prim planul situațiilor. Orice regizor, aflat în căutarea unor tineri pentru o distribuție, poate descoperi în această minunată reprezentație actorul dorit.

Textul atribuie personajelor Ralph, Jack și Piggy mai multă consistență; Ștefan Iancu urmărește și reușește la nuanțat să redea profilui lui Ralph, tânărul care caută cu naivitate soluția salvării izolaților de pe insulă, dar se maturizează pe parcurs și rămâne ferm principiilor existenței corecte; cu temperament și forță interioară, Vlad Ionuț Popescu construiește excelent caracterul lui Jack pentru care uciderea unui animal e considerată o victorie, o soluție și un argument în a fi conducătorul supraviețuitorilor, iar matrizarea sa îl transformă într-un primitiv judecător al situației extreme în care se află; Mihau Mitrea este remarcabil în tânărul dependent de “ochelari” căruia îi subliniază esența interioară a celui ce poartă respect al ordinii în relații. Colegii din distribuție, a celor trei trei interpreți dotați cu roluri consistente prin replică, le sprijină admirabil evoluțiile, sugerând expresiv apropierea personajelor atribuite de unul din caracterele ilustrate de Ralph, Jack și Peggy. Prin ei se reușește un SPECTACOL DE GRUP impresionant.
        
Tânărul regizor Tudor Lucanu realizează un spectacol coerent și încărcat de emoție în care atenționează credibil asupra gravității violenței care poate distruge umanitatea. Finalul reprezentației, inteligent gândit regizoral, lasă cale liberă întrebărilor legate de salvarea și revenirea la viața reală a celor care au trăit izolarea pe insula exotică.

         “Împăratul muștelor” este un spectacol eveniment al tinerei generații de creatori care ne dă speranța că viitorul teatrului va străluci și prin aceste talente. “Teatrul adevărat” se poate numi și acest spectacol în care un regizor cu har reunește o echipă de valoare pentru a construi fără efecte ostentative, un spectacol încărcat de emoție, bogat în tâlcuri și foarte actual. 

miercuri, 10 ianuarie 2018

“CONSTRUCTORUL SOLNESS” – TEATRUL ODEON

UN CONCEPT REGIZORAL LIPSIT DE LOGICĂ
         Tânăra regizoare Sânziana Stoican s-a impus în mișcarea teatrală prin o serie de spectacole, atât în teatrul independent, cât și în cel instituționalizat. Amintim “Ce zile frumoase!” care se joacă de șapte ani la “Unteatru” sau “Menajeria de sticlă” – Teatrul “Toma Caragiu” / Ploiești ori “Prințul nefericit” – Teatrul “Maria Filotti” / Brăila. De astădată, regizoarea produce o surpriză neplăcută cu spectacolul “Constructorul Solness” de Henrik Ibsen în  traducerea (!) și adaptarea sa, prin o viziune regizorală confuză, lipsită de logică în ilustrarea teatrală din care cu greu se înțelege demersul acțiunii.
        
Henrik Ibsen, dramaturgul norvegian al teatrului de idei, operează în piesele sale o fină analiză psihologică a personajelor aflate în conflicte dramatice și spre sfârșitul carierei scrie în 1882, “Constructorul Solness”, inspirată din mitologia scandinavă. Este o piesă specială, în care Ibsen încearcă îmbinarea realului cu fantasticul prin povestea vieții arhitectului Solness ajuns într-un moment de cumpănă, un creator aflat în conflict cu oferta vieții, dar și cu Divinitatea. Ibsen motivează transformarea psihologică suferită de Solness cu incendiul din trecut care ia distrus casa și familia prin moartea copiilor; conștiința sa e bolnavă, cum atenționează și Hilde Wangel, tânăra ajunsă în preajma arhitectului în dorința sprijinirii spiritului său creator. În final, destinul arhitectului se frânge, ca rezultat tragic al demersurilor sale ambițioase. Regizoarea Sânziana Stoican adaptează textul cu intenția forțată, exagerată, a îmbinării realului cu fantasticul pentru a servi o temă simplistă că viața presupune familie și copii, nu numai ambiții deșarte în numele creației.
        
Pentru a își consolida conceptul regizoral, Sânziana Stoican apelează la o scenografie ilustrativă de îmbinare a realului cu fantasticul, în special prin imagini cu trimiteri metaforice. Decorul creat de Valentin Vârlan este remarcabil în sine, dar restrâns ca funcționalitate și întrebuințat ilogic de regizoare. În principal, scenograful încearcă indicarea prin mobilierul modern, a trei spații de joc – biroul arhitectului Solness amplificat exagerat ca dimensiuni, birolu modest alăturat al colaboratorilor și refugiul în locuința modestă alături de soția sa Aline. Fundalul este un perete cu desen în linii orizontale frânte, folosit de regie cu sens metaforic prin colorarea stridentă uneori în roșu ca trimitere spre acel incendiu care a devastat și conștiința lui Solness. Un alt element cu trimitere metaforică este un … telescop plasat de la început în prim planul scenei. Decorul va fi mereu manevrat fără rost, birolul se va urca și va coborî, ca și alte elemente.  Mișcarea scenică este condusă regizoral fără logică pentru a servii jocul dintre real și fantastic. De pildă, în debutul reprezentației Hilde intră în acțiune coborând pe o frânghie din pod, ca în final, Solness să urce la cer pe aceiași frânghie. Hilde și Solness sunt manevrați de regie să se târască uneori pe sub marele birou sau să se tăvălească pe podea, totul fiind lipsit de o motivație, doar cu intenția unor metafore încâlcite. Mișcarea haotică a personajelor centrale spulberă prin aceste exagerări, substratul situațiilor, al replicii, cât și consolidarea unor relații credibile între eroii acțiunii.
        
Regizoarea Sânziana Stoican a demonstrat în alte spectacole, o atenție sporită pentru importanța actorilor în ilustrarea teatrală a viziunii sale asupra piesei. În “Constructorul Solness” alege o distribuție excelentă, dar uită de îndrumarea actorilor și interpretarea personajelor e defavorizată de excesivele efecte ale mișcării scenice. Cezar Antal (Solness) și Sabrina Iașchevici (Hilde Wangel), doi actori de valoare, încearcă fiecare prezentarea credibilă a confruntării personajelor cu două caractere diferite, dar conceptul regizoral le afectează bunele intenții. Cezar Antal intuește stările contradictorii care îl macină pe Solness, suflet afectat de tragedia din trecut, dornic să evadeze în creație, dar viziunea regizorală îi stânjenește exprimarea și transmiterea emoțională a situației sale speciale. În câteva din numeroasele dialoguri purtate de arhitect cu Hilde, actorul prezintă impresionant esența creatorului afectat de realitate, dar în alte scene dirijate regizoral confuz, Solness pare numai un nebun agitat, grav bolnav psihic. Regia forțat îi atribuie lui Solness și caracterizarea de a fi un afemeiat. Un exemplu penibil este scena erotică a arhitectului cu tânăra secretară Kaja Fosli, logodnica subalternului său, Ragnar Brovik. Viziunea regizorală forțează și atenționarea că Solness este un orgolios aflat în conflict cu tânăra generație de arhitecți. Sânziana Stoican uită în viziunea regizorală că Ibsen efectua analize psihologice motivate pentru constructul personajelor, ca și în cazul acestei piese speciale. Conceptul regizoral fragil îngreunează și pe Cezar Antal în prezentarea complexă a creatorului Solness.
         Cu rost dezvoltă Ibsen și intervențiile lui Hilde, tânăra venită la biroul arhitectului după zece ani când Solness i-a stârnit entuziasm prin realizarea unei bisericii și așteaptă de la el un nou eveniment creator. Actrița Sabrina Iașchevici încearcă să sugereze profunzimea judecării lui Solness de către Hilde și reușește în multe scene să fie argumentul solid al menirii actului creator în viața comunității. În alte scene însă, minunata actriță Sabrina Iașchevici o transformă pe Hilde la indicațiile regiei, a fi numai o tânără naivă, copilăroasă. Cezar Antal și Sabrina Iașchevici au fost aproape de înfăptuirea unor roluri de excepție, dar regizoarea nu a reușit să le speculeze calitățile și  efectele teatrale le frustrează interpretarea.
         Prin adaptare celelalte personaje din preajma lui Solness pierd din importanța rostului lor ca argumente pentru analiza psihologică a situației extreme în care se află creatorul arhitect. Gelu Nițu oferă credibil portretul lui Knut Brovik, un bătrân arhitect al cărui fiu Ragnar lucrează cu Solness, dar nu este exploatată ca argument prezența sa pentru evoluția ulterioară a conflictului. Ioan Batinaș în doctorul casei, Herdal, punctează cu abiitate faptul că acesta cunoaște bine, gravitatea situației în care se află familia Solness. Regia nu acordă însă importanța cuvenită acestui personaj, cum nu o acordă nici soției, Aline Solness, interpretată de Ana Maria Moldovan. Palide apariții în acțiune devin personajele Kaja, secretara și Ragnar, logodnicul ei, iar actorii Anda Saltelechi și Silvian Vâlcu nu pot reuși remarcarea în interpretare.
        
Jocul luminilor în scenă, intervențiile muzicale și sonore, pauzele inexplicabile în derularea situațiilor, alături de mișcarea scenică, sporesc dizolvarea transmiterii emoției solicitate de conflict și tematica urmărită de Ibsen. Cele trei ceasuri ale reprezentației induc publicului plictiseală pentru perceperea substratului dramatic al creatorului Solness aflat în conflict tensionant cu realul existențial, dar și cu inspirația divină. Efortul regizoarei de a fi mai presus de Ibsen prin adaptare și apelarea ilogică la artificii teatrale au drept rezultat un spectacol confuz. Oricărui regizor i se poate întâmpla un astfel de “accident” în inspirație, și Sânziana Stoican a căzut în această capcană. Păcat pentru talentul afirmat în alte spectacole și pentru efortul unor actori de prestigiu!


P.S. Teatrul Odeon care are stabilit de curând un nou director, pe Cristian Șofron, stimatul actor din serialul “Toate pânzele sus”, a găzduit inexplcabil spectacolul “O noapte furtunoasă” realizat de TEATRUL PRINCIPAL din Capitală, cu sediul la Sala Dalles! Acest teatru a fost înființat de Primăria Capitalei în numele … “serviciilor culturale” și joacă la sediu … “Mă duc la mama!”, “Mă duc la … tata!”, “Mă mut sau nu mă mut? Aceasta e-ntrebarea.” și “deplasează” la Teatrul Odeon spectacolul “O noapte furtunoasă” în regia Teodorei Câmpineanu. În urmă cu mai mulți ani, regizoarea a realizat la Teatrul “Bulandra” un admirabil spectacol cu piesa lui Caragiale. Dorința de a vedea “O noapte furtunoasă” pentru a descoperi evoluția acestei regizoare nu a fost împlinită însă pentru că Teatrul Principal are nevoie de … bani pe care îi strânge prin prețul fabulos de 50 lei un bilet! În curând, Teatrul Principal “cultural” va oferi o nouă premieră – “Eu dau banu’, eu dau ora exactă!”. Sugestiv titlu și pentru … Primăria Capitalei, “părintele” acestei instituții teatrale proaspăt înființate pentru a mulțumi financiar pe simpatizanții săi politic, cu pretenții de …creatori!

joi, 4 ianuarie 2018

“D’ALE CARNAVALULUI” – TEATRUL “NOTTARA” / Sala “HORIA LOVINESCU”

DRAMĂ CU SCĂLĂMBĂIELI ȘI … ACTORI STIMAȚI

         Este greu de înțeles cum actori stimați pentru realizarea a numeroase roluri, sunt de nerecunoscut în scălămbăielile propuse de regizorul Claudiu Goga în “D’ale carnavalului”. Piesa lui Caragiale se transformă într-o circotecă jalnică, finalizată … tragic!
         Regizorul Claudiu Goga își expune într-un interviu următorul punct de vedere asupra operei lui Caragiale – “Cred că este actual, în primul rând, prin publicistică și prin corespondența sa, și mai puțin prin piesele sale. Ele pot deveni actuale numai în măsura în care regizorii și actorii își propun și reușesc acest lucru (în general își propun și nu reușesc).” Întra-adevăr nu reușesc, o dovedește și spectacolul regizat de Claudiu Goga! Mai crede regizorul “că a actualiza un text clasic nu înseamnă a-l introduce într-un timp istoric, ci a-l scoate din timpul în care a fost scris, prin felul cum construiești situațiile teatrale, și prin stilul de joc și de gândire al actorilor, fără a adapta, tăia, violenta textul”.
        
În “D’ale carnavalului”, regizorul încearcă să scoată piesa din timpul în care a fost scrisă prin decor și costume, prin muzica lui Mihai Mărgineanu care este însă o prelucrare a motivelor unor cântece din epoca mahalalei din trecut, dar … intervine fără sens în text. Apar aiurea scandări ca la meciurile de fotbal – “Roooomânia …!”, în final se aclamă – “Să trăiască domn’ Nae că ne-a scos de la pârnaie!”, etc. Una declară regizorul și alta înfăptuiește în spectacol!
         Piesa lui Caragiale este pentru publicul mileniului trei, ca “un libret” arhicunoscut. Spectatorii așteaptă cu interes rostirea unor replici devenite celebre prin interpretările anterioare memorabile, cărora abia li se înțeleg sensurile acum în rostirea unor actorilor, iar introducerea unor cuvinte și replici noi, devine o impietate față de Caragiale.
        
 Decorul propus de Ștefan Caragiu are la bază construcția frizeriei lui Nae Girimea, transformabilă apoi cu ușurință,  într-un spațiu unde sunt WC-urile sălii de bal. Scenograful propune un decor marcat printr-un tavan din scânduri din care curge praf, când răcnesc unele personaje și cu multe uși strict necesare regizorului pentru a construi așa zise gaguri. Sunt ușile intrării în frizerie și cea laterală, a camerei unde se refugiază Mița și apoi ușile WC-urilor pentru domni și doamne din antreul sălii de bal, unde personajele încurcă mereu destinațiile. Și cu ajutorul acestor uși, regizorul Claudiu Goga “împrumută” inspirație pentru gaguri din filme mute celebre, numai că acolo construcția lor era senzațională, cu umor, dar nu vulgară.
        
Actul întâi al piesei este tratat scenic, dezlânat, lipsit de ritm, cu intenția de a atenționa că urmează o dramă. În final, după circoteca balului, se dovedește că este vorba chiar de o … dramă, când după ce se strigă “Să trăiască domn’ Nae că ne-a scos de la pârnaie”, Ipistatul – polițist îl împușcă pe Catindat! Spectacolul durează aproximativ trei ore, durata fiind amplificată din cauza numeroaselor pauze pentru “gândirea” dramatică a replicii.
        
Regretabil e că în acest spectacol, actori prețuiți se adaptează circotecii viziunii regizorale, se scălămbăie nemotivat, iar personajele par niște clauni lipsiți de haz. Regizorul acordă o atenție deosebită personajului Catindatul, interpretat de Andi Vasluianu, prețuit actor de teatru și film. Catindatul, un funcționar chinuit de o durere de măsea vine în frizerie cu tot capul bandajat de parcă ar fi suferit un grav accident, iar când își scoate bandajele se dovedește că poartă perciuni lungi ca niște ciucuri, imagine specifică evreilor habotnici! Andi Vasluianu rostește replicile cu o voce total transformată, în tonuri înalte, ca un contra-tenor de operă și abia se mai înțeleg cuvintele. Actorul depune eforturi pentru a face din Catindatul împușcat în final de regizor, un claun cu o privire imbecilă. În Iancu Pampon apare Gheorghe Ifrim, apreciat actor în comedie, cât și în dramă. Se căznește și acest actor să caricaturizeze fără umor personajul ca un bărbat vașnic, purtător de … sabie. În Mița Baston este de nerecunoscut prețuita actriță Cerasela Iosifescu, deținătoare a unor roluri remarcabil interpretate, de pildă Medeea sau Zoe din “O scrisoare pierdută”. Mița devine o “revoluționară” isterică, se tăvălește pe scenă în crize sau păruieli, se dezbracă din dragoste pentru Nae, țipă sau șoptește replica amenințător, pare o nebună scăpată de la balamuc. În Didina, Luminița Erga încearcă să completeaze cu discreție  intențiile regizorului de caricaturizare a personajelor. Crăcănel apare ca un domn cu o gentuță de doctor de care nu se desparte și arată o caricatură forțată de personaj în interpretarea apreciatului actor Alexandru Jitea.
       
  Costumele dețin un rol important în piesă și sunt create de Liliana Cenean pentru a servi intențiile regiei; par atemporale, la bal toată lumea poartă un fel de halate și măști albe amintind capul de mort, și scenografa încearcă diferențieri prin accesorii speciale purtate pe cap. Nae Girimea intră în frizeria sa într-un costum mai elegant, în pantaloni albi, personajul fiind interpretat de Vlad Zamfirescu. Actorul se ferește pe cât este posibil de exagerări în încercarea de a îl prezenta totuși pe Nae ca un fante de mahala și nu o caricatură. Un rezoner al balamucului din jur, devine Iordache în interpretarea lui Sorin Cociș. În rolul Ipistatului – polițist apare cunoscutul muzician devenit actor în reușitul serial “Las Fierbinți”, Mihai Mărgineanu. Ipistatul ar vrea să stabilească ordinea publică și cum am mai menționat îl împușcă pe Catindat, poate din greșeală. Imaginea Catindatului cu costumul plin de sânge, alături de celelalte personaje care înfulecă și petrec cântânt, constituie finalul reprezentației. Distribuția se completează cu Alexandru Mike Gheorghiu în rolul unui chelner cherchelit.
        
Evident că o parte din public se amuză privind circoteca din scenă și întâlnirea cu actori cunoscuți, unii din apreciatul serial “Las Fierbinți”. Se amuză în special elevii aduși de părinți să “citească” piesa lui Caragiale care se învață la școală. Nu înțeleg nimic din acțiune, râd însă când personajele încurcă ușile de la WC. E drept, la pauză au rămas locuri goale în sală, părăsite de spectatorii care nu erau însoțiți de copii la această reprezentație … “culturală”.
         “D’ale carnavalului” de laTeatrului “Nottara”, rămâne un exemplu grotesc de spectacol în care Caragiale este ignorat, iar actori de valoare improvizează fără har roluri de clauni.


P.S. Spectacolul avea anunțată premiera în 10 septembrie, dar a fost prezentat ca eveniment la secțiunea “Premiere” în Festivalul – “FEST(in) pe Bulevard” (7 - 18 octombrie).

vineri, 29 decembrie 2017

“BREAKING NEWS” – TEATRUL DE COMEDIE / Sala “Radu Beligan”


STRĂLUCITĂ OFERTĂ DE COMEDIE … DIN ACTUALITATE DESPRINSĂ

Anunțurile cu “BREAKING NEWS” ne invadează zilnic ecranul televizorului în numele informării cetățenilor, și sunt numeroase. Ridicol este că acest “breaking news” diferă de la o televiziune la alta, sensurile așa zisei informări fiind manevrate de interesele patronilor fiecărui canal tv. În presa scrisă, în urmă cu 25 de ani, “breaking news” se lansa cu o știre din “bulina roșie” – “Evenimentul zilei” …  despre găina care naște pui vi! 

Admirabilul spectacol al Teatrului de Comedie aduce în actualitate sub titlul “Breaking News”, piesa lui Mihail Sebastian “Ultima oră” scrisă în urmă cu opt deceni. În 1946 a avut loc premiera piesei după un an de la moartea tragică a scriitorului Mihail Sebastian, Iosif Hechter pe numele adevărat, unul dintre puținii dramaturgi de valoare pe care îi deține istoria teatrului nostru. Piesa unea tematic două schițe – una fiind o satiră despre situația presei dictată și pe acele vremuri de interesele patronilor și cealaltă despre un intelectualul retras în cercetarea istoriei. “Ultima oră” a fost jucată cu succes la noi și peste hotare, a devenit chiar și scenariul unui film și reapare acum pe scena Teatrului de Comedie sub titlul “Breaking News” în adaptarea și regia lui Mircea Cornișteanu. “Adaptările” sau “după” o piesă consacrată abundă în ultimul timp, dar peste 90% din cele care apelează la valori ale dramaturgiei universale au drept rezultat spectacole jalnice.

 Mircea Cornișteanu oferă însă, o “adaptare” exemplară, respectă dramaturgul, nu se consideră mai presus de el și scutură doar de praful vremii când a fost scrisă, piesa lui Mihail Sebastian. “Adaptarea” sa nu intervine brutal în replică, în configurarea situațiilor și caracterizarea personajelor. Mircea Cornișteanu vrea să arate, și reușește, că și astăzi în așa zisă presă independentă informarea e supusă intereselor marilor afaceriști care o conduc haotic din umbră, ca în epoca frământată în care a trăit Mihail Sebastian. Istoria se repetă, iar cei cu “șantajul și etajul”, astăzi sunt chiar mai numeroși.
 În “adaptare”, regizorul introduce discret replici noi, cu trimitere spre actualitate. Un exemplu savuros e replica ministrului educației, Brănescu, sluga afaceristului Bucșan căruia îi solicită ca recompensă a eliminării profesorului Andronic de la universitate, să apeleze la premier și să îi dea un alt minister, “orice numai cultura, nu”, eventual … finanțele! Mircea Cornișteanu propune o satiră virulentă la adresa unei societății în care banul dictează totul, aduce în prezent piesa pentru a arăta că rămân mereu actuali “clasicii” prin valoarea scrierilor lăsate. În “adaptare” personajele sunt desprinse din actualitatea curentă fără trimiteri forțate spre X sau Y individ cunoscut din știrile “breaking newx” frecvente în mass media, sunt numai reprezentative pentru o societate grav afectată de interesele celor cu bani.

Regizorul Mircea Cornișteanu compune teatral excelent comedia de situații “Ultima oră” ca o satiră acidă referitoare concret la prezent cu sprijinul unei echipe senzaționale de creatori ai fiecărui rol și ai scenografiei; chiar și rolurile secundare prilejuiesc remarcări notabile. Acest spectacol lipsit de efecte teatrale false, derizorii, pledează pentru valoarea “teatrului adevărat”, fie comedie sau dramă. Pare surprinzător, dar într-un spectacol de comedie e mai greu să construiești “teatrul adevărat” și să nu cazi în capcana exagerărilor pentru că situațiile comice trebuie să fie percepute de personaje în mod dramatic. Mircea Cornișteanu conduce cu multă atenție interpretarea fiecărui actor pe linia trăirii dramatice a situațiilor și transmite ca efect, un umor savuros; mișcarea, ținuta, gestica fiecărui personaj, folosirea obiectelor sunt dictate de stările dramatice trăite de personaje, rezultatul fiind exploziv comic. Cu atenție sporită sunt susținute și relațiile dintre personaje, dictate de poziția socială și interesul fiecăruia. Viziunea regizorală este aplicată pe linia realismului în interpretare și vizualizare teatrală.

În sprijinul interpreților, se alătură viziunii regizorale și scenografia realizată de Puiu Antemir – decor și Clara Labancz – costume. Cu inventivitate, Puiu Antemir construiește decorul pentru cele trei spații în care se derulează acțiunea. Redacția ziarului “Deșteptarea” este marcată printr-un decor ponosit pentru că directorul nu are bani, dar cu calculatoare, cum e o redacție din zilele noastre. Biroul din casa profesorului Alexandru Andronic cel preocupat de studierea istoriei lui Alexandru cel Mare, are firește, o bibliotecă sufocată de cărți, o hartă și un modest calculator. Biroul lui Grigore Bucșan, omul de afaceri, este ultramodern, cu tablouri abstracte dar cu sens, cu un geam imens în fundal care oferă priveliștea orașului în care reclamele luminoase indică firmele afaceristului. Elementele decorului caracterizează esența personajelor, ca și costumele Clarei Labancz create remarcabil pentru a susține tipologia fiecărui personaj, dar și pentru a completa silueta fiecărui actor.
Conceptul regizoral și scenografia oferă actorilor prilejul unor interpretări cuceritoare de meritate aplauze. O adevărată creație minuțios lucrată, realizează George Mihăiță în interpretarea lui Grigore Bucșan. Prezintă un om marcat de preocupări financiare, inteligent în manevrarea afacerilor, cu o ținută elegantă care trăiește dramatic publicarea articolului lui Andronic în ziarul “Deșteptarea”, considerând că îi afectează demersul unei noi afaceri și imaginea personală. Implicarea lui Bucșan cu dramatism în situația creată, dezvăluie însă treptat și partea veroasă a afaceristului, cu finețe marcată de actorul George Mihăiță. Actorul oferă sclipitor un Bucșan al zilelor noastre, un individ, aparent “nobil generos” care sub această platoșa ascunde un caracter abject.

Excelent este Dragoș Huluba care se transpune cu trăire în intelectualul Alexandru Andronic, un profesor ochelarist, un om retras în cercetările sale, rupt de realitatea înconjurătoare. La nuanță interpretează actorul acest personaj, cu sinceritate dramatică în fața publicării cu greșeli de tipar a studiului său despre Alexandru cel Mare în “Deșteptarea”; e disperat și nu poate înțelege atitudinile celor cărora le revendică editarea unei erate. Trăirea dramatică a situațiilor de către Andronic și Bucșan, au drept rezultat un comic exploziv.
Remarcabil interpretează Andreea Samson pe studenta Magda Minu cea apropiată de preocupările lui Andronic, de studiul istoriei lui Alexandru cel Mare. Cu dibăcie actrița sugerează cum personajul se adaptează realității situațiilor iscate în jurul articolului publicat care îl afectează pe Bucșan și le folosește cu inteligență pentru avantajul preocupărilor comune cu profesorul. Andreea Samson definește minunat esența tipologiei unor tineri din ziua de astăzi.
Sandu Pop susține fermecător construcția îngâmfatului director al ziarului “Deșteptarea”, Borcea pentru care meseria de jurnalist șef înseamnă doar câștig financiar și șantaj, dar e ușor de manipulat de cei cu bani. Actorul nu apelează în interpretare la efecte comice, Borcea se implică cu disperare în situație pentru câștigul personal și sugerează tipologia majorității unor așa ziși jurnaliști de astăzi. Preocupat mai mult de profesia de regizor, actorul Dan Tudor reapare acum pe scenă ca interpret al lui Brănescu, ministrul educației, un personaj argument și realizează o compoziție comică savuroasă cu efect satiric, trăită însă intens dramatic în scena cu Bucșan. 

Încântător definește Aurora Leonte pe Ana, îngrijitoarea din casa lui Andronic. Actrița participă cu intensitate la toate vizitele survenite conflictual în biroul profesorului, ia atitudini diverse și când nu are replică, e afectată de situații. Eugen Racoți este unul din marii actori descoperiți în interpretarea unor roluri de plan secund. Firește este senzațional și în cei al directorului tipografiei, Agopian; compune cu mult haz portretul unui om modest, străin de rostul tipografiei și de valoarea banilor. Secretarul de redacție al ziarului “Deșteptarea”, iubitor al muzicii de operă pe care o ascultă mereu, Ștefănescu, prilejuiește lui Marius Drogeanu o apariție admirabilă. Rolul prinde substanță prin interpretarea sa. Ștefănescu al său e detașt de haosul din jur, refugiat în muzică privește totul distant. Regizorul Mircea Cornișteanu folosește pasiunea personajului pentru operă și în ilustrația muzicală a spectacolului. “Cortina” dintre primul act și următorul oferă interpretări celebre din “Traviata” cu sens sugestiv alese. Ilustrația muzicală și “prologul” cu tunete de furtună, susțin sugestiv conceptul regizoral.
Un alt personaj argument în acțiune, Gaby este inventiv prezentat de Smaranda Caragea. Gaby a sa e “actrița” revoltată pentru că nu a fost nominalizată într-un comentariu apărut în ziar și revolta e exploatată cu umor de actriță. Teodora Stanciu în secretara lui Bucșan, se remarcă prin modul deosebit în care transmite prin expresie, că acestă secretară cunoaște foarte bine substratul afacerilor și e atentă la rostul lor. Actrița îmbogățește profilul unui personaj aparent secundar, doar prin câteva apariții. Corecți, dar fără esență profundă în interpretare sunt Ana Maria Turcu și Andrei Runcanu, în ziariștii de la “Deșteptarea”, Pompilia și Voicu.
Acest spectacol are scene de neuit datorită actorilor, cum sunt cele ale întâlnirilor lui George Mihăiță (Bucșan) cu Dragoș Huluba (Alexandru Andronic), cu Andreea Samson (Magda Minu), cu Eugen Racoți (Agopian), cu Dan Tudor (Brănescu), cu Sandu Pop (Borcea), cu Teodora Stanciu (secretara Weber), scene consistente, susținute dramatic cu rezultat satiric strălucit.
“Breaking News” adaptare de Mircea Cornișteanu după “Ultima oră” de Mihail Sebastian este spectacolul “oglindă” a realității noastre, o comedie cu efect satiric direct și prin filmulețul proiectat în final, completat de o amuzantă prezentare a distribuției. Rămâne un spectacol eveniment al anului,

P.S. AN NOU FERICIT, CU INSPIRAȚIE ȘI ATITUDINE, ATÂT PENTRU CREATORII SLUJITORI AI ACTULUI CULTURAL DE TEATRU ADEVĂRAT, CÂT ȘI PENTRU SPECTATORI!