Spectator

miercuri, 19 iulie 2017

“PRINȚUL NEFERICIT” – TEATRUL “MARIA FILOTTI” / Brăila

“PRINȚII” DE IERI …  ACTIVI ȘI ASTĂZI
        
Remarcabilă propunerea tinerei regizoare Sânziana Stoican de a ne arăta cât de contemporană este povestea “prințului nefericit” și a celor din preajmă, din piesa lui Pierre de Marivaux scrisă în 1723. Subiectul pare aparent simplu. Un prinț se îndrăgostește de o țărăncuță și o aduce la palat să o ia de soție. Aceasta îl iubește însă, pe consăteanul, Arlechino. Curtenii prințului slugarnici sunt interesați de acest mariaj, iar dintre ei, Flaminia manevrează abil situația și țărăncuța Silvia acceptă în final, mariajul. Relatarea acțiunii pare a indica un basm banal, dar regizoarea o plasează inteligent în lumea noastră, a cluburilor și a celor cu tabletă, în scopul clar de a evidenția superficialitatea societății actuale ușor manevrabile pentru interesele personale ale celor sus puși. Piesa lui Pierre de Marivaux este tradusă de o apreciată tânără actriță, Sabrina Iașchevici, cu atenție la bogăția sensurilor replicii pentru a servi și conceptul regizoral. Implicarea actorilor în traducerea unor piese este de bun augur pentru că ei dețin știința importanței cuvântului rostit pe scenă.
Tânăra regizoare Sânziana Stoican adaptează textul și construiește un spectacol de fină comedie, cu puternice accente satiric, speculând sensul dublu al situațiilor, cât și consistența personajelor. Convenția teatrală este anunțată de la primul moment al reprezentației prin introducerea unui scurt monolog al Flaminiei care atenționează asupra tematicii – manipularea prin șiretenie. Tematica este foarte actuală, dar tratată neostentativ teatral ca referire la politichia celor care manevrează societatea noastră. Regizoarea Sânziana Stoican urmărește coerent tratarea scenică a poveștii pe care o îmbogățește cu fantezie. Colaborează admirabil cu scenograful pentru imaginea spectacolului și cu actorii pentru evidențierea tipologiilor personajelor desprinse parcă din realitatea curentă.
SILVIU DEBU (Prințul) și
MIHAELA TROFIMOV (FLAMINIA)
  Aparent simplu, dar creator de admosferă, decorul lui Valentin Vârlan se rezumă la un fundal cu panouri desenate, din două perdele din lanțuri aurii ușor manevrabile pentru sugerarea diverselor locuri ale acțiunii, completat funcțional de un paravan și un scaun în stilul eleganței nobiliare. Decorul sugerează reușit scopul satiric de a arăta lumea bezmetică a “prințului nefericit”. Valentin Vârlan realizează și costumele, croite modern, completate inspirat de acesorii pentru a defini personajele. Nu lipsesc coroana și mantia puterii prințului, tableta pentru Flaminia în care își notează planurile de manipularea situațiilor sau căștile discret purtate de “Domnul” executant al indicațiilor Flaminiei, un posibil agent de securitate. Nu lipsesc nici … tatuajele pentru Arlechino, un băiat ușor manevrabil care dansează cu iubita sa Silvia în ritmul specific unui clubului în care se pare a se fi cunoscut. Trimiterile inspirate spre actualitate ale scenografiei servesc viziunea regzorală înfăptuită de trupa de actori minunați pe care o deține Teatrul “Maria Filotti” din Brăila.
EMILIAN OPREA (Arlechino) și
VALENTIN TERENTE (Trivelin)
Mulți actori din distribuție au o bogată activitate apreciată nu numai la Brăila, ci și pe scenele unor teatre din Capitală, în special la “Unteatru”, dar și în filme. Senzațională este Mihaela Trofimov în rolul Flaminiei, actriță care a interpretat remarcabil, de pildă, personajul Blanche din “Un tramvai numit dorință” la “Unteatru”. Acum, jocul comic dublu al transformărilor Flaminiei, actrița îl compune minunat; Flaminia cea autoritară este când o ochelaristă diplomată, când o minorosiță, în funcție de cerința relațiilor. Aceiași linie a transformărilor o urmează ireproșabil și Silviu Debu în prințul năzuros, răsfățat care devine un ofițer șmecher pentru a o cuceri pe Silvia. Cu mult umor și dezinvoltă în atitudini, Narcisa Novac întocmește reușit, în amănunt, evoluția Silviei. Prezintă o țărăncuță naivă, dar care devine pas cu pas interesată de oferta financiară generoasă a Prințului și uită dragostea față de Arlechino pe care o apăra ambițios la venirea la palat. După personajul dramatic al procurorului din filmul lui Tudor Giurgiu “De ce eu?”, Emilian Oprea este de nerecunoscut în Arlechino. Firește, prezintă conform viziunii regizorale un altfel de Arlechino, șmecher și el, dar ușor de cucerit prin propunerile ofertante ivite la curtea opulentă a Prințului. Cu dăruire Emilian Oprea se transpune în acest personaj, un tânăr mândru de înfățișarea sa și e mereu atent la nuanțe în rostirea replicii și în susținerea relațiilor cu partenerii întâlniți în diverse conflicte. Un Domn cu dublă față, spion și slugă este ireproșabil interpretat de Adrian Ștefan. Corecte sunt prezențele în acțiune ale actorilor Corina Borș în curtezana Lisette și Valentin Terente în slugarnicul Trivelin.

“Prințul nefericit” este un spectacol reușit, chiar dacă în prima parte ritmul trenează și lungește reprezentația la aproape trei ceasuri cu o pauză nefiresc plasată. Importante rămân umorul, ironia transmise inspirat prin actualizarea amuzantă a acestei povești de basm de către regizoare, prin scenografie și jocul actorilor. De la o stagiune la alta, Teatrul “Maria Filotti” se dovedește a fi un punct de sprijin pentru tinerii creatori – actori, scenografi și regizori.

marți, 27 iunie 2017

“JURNALUL LUI ROBINSON CRUSOE” – TEATRUL ODEON

APLAUZE PENTRU ACTORI, DAR …

         Șaptesprezece actori alcătuiesc distribuția așa-zisului musical “Jurnalul lui Robinson Crusoe” după “Insula” de Gellu Naum, și cântă, dansează, manevrează panourile unui decor costisitor, timp de o oră și un sfert. Efortul lor considerabil, din păcate, are drept rezultat, un spectacol anost.
      
   Precizarea că reprezentația este “DUPĂ” Gellu Naum și nici “după” povestirea lui Daniel Defoe, nu are nici un rost. Spectacolul se putea numi și “Jurnalul lui X sau Y” pentru că povestea lui Robinson Crusoe, celebrul personaj, luat drept motiv de Gellu Naum pentru “Insula”, nu mai există ca tematică.  Poet, prozator, dramaturg, Gellu Naum rămâne un nume de valoare al patrimoniului nostru cultural și nu numai al său. A scris cu inspirație în stilul curentulu suprarealist, fiind alăturată personalitatea sa lui Andre Breton. Opera lui Gellu Naum preocupă  creatorii de teatru. Sunt prezente în repertoriile unor teatre scrierile sale, fie “N(AUM)” – un spectacol remarcabil pe un colaj din textele sale, fie “Insula” în diverse montări sau textele devin motivul unor concerte pentru Ada Milea.


         În “Insula” esența tematică este singurătatea tratată în spiritul curentului suprarealist. Robinson naufragiază pe o insulă pustie, dar …  plină de vietăți, de oameni ciudați. Rămâne însă, măcinat de singurătate, iar cauzele provocatoare singurătii le povestește într-un jurnal. “Adaptarea” piesei e un rezumat încâlcit al acțiunii. Robinson se îndrăgostește de Sirena, descoperă în Mary pe mama sa, etc. Povestea “naufragiului” sentimental al lui Robinson, compusă poetic și rafinat filosofic de Gellu Naum, se anulează. “Insula” în regia lui Mihai Măniuțiu devine un “jurnal” al acțiunii dintr-o telenovelă. Substratul personajelor din lumea fantasmelor nu mai funcționează în “adaptare” și în conceptul teatral. Consistența scrierii lui Gellu Naum, luată drept pretext pentru un musical “după Insula”, dispare.
         Mihai Măniuțiu concepe viziunea regizorală având drept bază scenografia și muzica, dorite a fi spectaculoase. Nu sunt. Decorul lui Adrian Damian e confuz în raportat cu acțiunea și lipsit de funcționalitate. Ajuns în sală, publicul e primit de imaginea cenușie, proiectată pe o “cortină” circulară din panouri, cu o căpriță pe un mute stâncos. Se vrea sugerarea insulei unde naufragiază Robinson, dar “cortina” se transformă, în panourile sale bolborăsește apă, imaginea trimite parcă spre un acvariu în care se întrevăd oameni. “Cortina” se va despărți în două ca să arate o scenă cu un imens fundal alb și circular un podium. Actorii vor manevra “cortina”, iar când nu sunt implicați în acțiune, vor sta pe podium ca spectatori. La “jocul” panourilor fără rost se apelează mereu. Acest decor complicat, nu reușește să sugereze prin nimic, lumea singuraticului Robinson.

Dă senzația că refugiul eroului este … un club de fițe, cu persoane îmbrăcate uniform, amintind ca stil de rockeri. Andrada Chiriac realizează aceste costume “uniformă” din “pardesie” sau veste lungi cu broderii și aplicații sclipitoare, din material negru amintind de piele, blugi la modă găuriți și tricouri negre. Costumele sunt în sine spectaculoase, dar aceste “uniforme” nu au legătură cu piesa lui Gellu Naum și nici cu “adaptarea” devenită subiect de telenovelă. Decorul și costumele vor să servească o vizualizare modernă, dar sunt lipsite de linia logică solicitată de un posibil musical.
         Din 1997 când fost actriță Ada Milea a lansat primul album “Aberații sonore”, a început impunerea prin compoziții apropiate ca gen de folk și prin ilustrația muzicală a numeroase spectacole. Ironia, sensibilitatea caracterizează compozițiile sale. În timp însă, creațiile muzicale s-au manierizat în aplicarea pe diverse texte. Gellu Naum o preocupă pe Ada Milea din 2003 când propune albumul “Apolodor” și numeroase concerte. Și “Insula” a devenit pretext pentru un concert, iar acum, Ada Milea vrea să dezvolte compoziția pentru un musical. Demersul nu îi reușește. Musicalul este un gen special, de mare succes la public, prin spectacole muzical teatrale, nu concerte și servește în amânunt un subiect, fie dramatic, fie comic. Partitura muzicală a Adei Milea pentru “Jurnalul lui Robinson Crousoe”, uniformă melodic, nu servește subiectul și tematica. Prin linia muzicală simplistă și “cântecele” în maniera recitativelor este neglijată esența situațiilor conflictuale. “Cântecele” devin recitative prin intonație și ritm, declamații acompaniate muzical ca în concerte.
        
În acest context fără rezonanță în raport cu tematica “scenariului”, oferit de scenografie și muzică, cei șaptesprezece actori distribuiți în personaje transformate schematic, cântă vocal, cântă la diferite instrumente, schimbă decorul și dansează! Andrea Gavriliu conduce mișcarea ansamblului și coregrafia spre dansuri ce amintesc de hip hop și rapperi. Remarcabil execută toți interpreții solicitările regiei, muzicii, scenografiei și coregrafiei. În ansamblu și când se detașează prin monologuri, sunt senzaționali, numai că punctul important de a prezenta și personaje în relații și conflicte, nu se poate înfăptui  în această viziune regizorală haotic concepută. Mihai Smarandache în Robinson se dovedește stăpân pe chitară și în ciuda haosului din preajma personajului, încearcă să îl îmbogățească; acordă accente de sensibilitate aparte interpretării, relațiile le completează prin expresii de uimire în cunoașterea unei lumi care îi e străină prin comportament. Punctează cu fine nuanțe comice aparițiile lui Vineri, Marius Damian. Sirena de care se va îndrăgosti Robinson, este interpretată de Paula Niculiță care îi imprimă farmecul personal ca imagine generală. Greul reprezentației îi revine Antoanetei Zaharia în Mary cea mereu activă în acțiune. Personajul e confuz caracterizat în”scenariul” după “Insula”, dar actrița cu energie interioară îl creionează admirabil. Ghidul acțiunii, dar și rolul unui Canibal, revin lui Dimitrii Bogomaz. Excelent relaționează actorul cu publicul în calitate de Ghid, cântă și subliniază ironic situațiile.

Ionuț Khivu este Piratul Pierre, Cezar Antal – Canibalul instrumetist, Marius Stănescu – Mabolo, regele canibalilor, Anda Saltelechi, Ruxandra Maniu – Papagalii Coco, Oana Ștefănescu, Diana Gheorghian, Meda Victor, Constantin Cojocaru – Bunicile agresive, Ioan Batinaș - Randolph, Relu Poalelungi - Canibal / Beduin, Alex Neagu – Tobe; cei distribuiți sunt personalități, unele afirmate în roluri importante din alte reprezentații, fac acum figurație în ansamblu sau se detașează în mici monologuri ori prin scurte dialoguri, toți cântă, dansează, se agită în “uniformele” de rockeri. Dar … specificarea numelor personajelor care le revin, nu are însă nicio legătură cu interpretarea scenică dictată de regie. Numele de papagali, canibali, beduini etc aparțin piesei lui Gellu Naum și sunt spulberate de acest așa zis musical. Viziunea regizorală nu a impus actorilor să prezinte personaje, să speculeze relațiile dintre ele.


 Unii regizori de prestigiu, aplică în numele originalității acest “stil” pentru a realiza spectacole de grup, de ansamblu, în care ignoră construcția de personaje. Este la modă acest “stil”, un exemplu fiind și “Jurnalul” lui Mihai Măniuțiu. Publicul răsplătește cu aplauzele cuvenite pe actorii din distribuție care demonstrează că dețin calități deosebite muzicale și de dansatori. Acești actori pot străluci în roluri importante într-un musical adevărat. În “Jurnalul lui Robinson Crusoe”, realizatorii spectacolului i-au transformat în marionete. 

         “Jurnalul lui Robinson Crusoe” poate amuza pentru o oră și cinsprezece minute pe spectatorii care frecventează cluburi, dar spectacolul nu are consistență emoțională și nu servește tematica lui Gellu Naum devenit pretext, ca și Shakespeare în alte tratări regizorale. De ce oare nu scriu acești regizori texte pentru dorințele lor de a “reînnoi” imaginea teatrală?!    

marți, 20 iunie 2017

“MAGIC NAȚIONAL” – TEATRUL NAȚIONAL ‘I.L.CARAGIALE” (Sala Mare)

MUZICA ȘI CUVÂNTUL, ÎMBINATE STRĂLUCIT


        
         Teatrul Național “I.L.Caragiale” și-a încheiat stagiunea cu spectacolul-concert “Magic Național”, un eveniment cultural prin îmbinarea strălucită a muzicii cu poezia, prin reunirea artelor pentru a transmite sensibilă emoție Marelui Public. Prin ”Magic Național”, în sfârșit Sala Mare beneficiază de un spectacol cuceritor de aplauze meritate pe deplin!
         În urmă cu mai mulți ani, Ion Caramitru iniția în compania lui Jonny Răducanu, un spectacol original în care poezia era recitată în compania muzicii. Cu timpul, stilul personal de alăturarea recitării poeziei, muzicii, a fost dezvoltat de meșterul Ion Caramitru.  Propune acum, “Magic Național” un amplu spectacol-concert fermecător.
         Vizual reprezentația este “îmbrăcată” în inspirate proiecții video pe fundalul scenei mari. Imaginile proiectate “acompaniază” sensurile muzicii, cântecelor – multe desprinse din epoca interbelică din București, altele sunt adaptate sugestiv versurilor. Spre a integra publicul în atmosfera evocărilor unor “bijuterii” muzicale din trecut, în unele scene, proiecțiile se extind și pe tavanul sălii mari. Spectacolul oferă și descoperirea de către public a calităților speciale deținute de mai tineri și chiar, foarte tineri actori, capabili să cânte sau să danseze, nu numai să interpreteze diverse personaje. Este o preocupare constantă a directorului Naționalului bucureștean, sprijinirea și popularizarea tinerilor.
        
Coloana vertrebală a reprezentației este EMY DRĂGOI un virtuoz al acordeonului alături de formația sa Pro’ect & Jazz Hot Club Romania. Susțin un concert de neuitat, propun o călătorie prin universul muzical special, rămas în istoria genului cu numeroase compoziții. Emy Drăgoi a reunit în jurul său câte doi acordeoniști și chitariști, profesioniști rafinați, alături de Lucian Maxim, un percuționist de excepție. În concertul său, intervin și momentele “Muzică în familie”, cu două foarte tinere violonceliste care promit a fi în viitor personalități ale arcușuui. Emy Drăgoi însă, se dovedește  nu numai un stăpân al acordeonului, ci și … un actor desăvârșit. Relaționează cu fiecare actor care recită sau cântă, devine partenerul său prin implicarea și înfrățirea muzicii cu sensurile cuvintelor.
        
Din nou, ION CARAMITRU este un adevărat vrăjitor al versului poetic. Este artistul unicat pentru că descoperă în fiecare vers un univers bogat în sensuri și sentimente. Reamintește în reprezentație versuri de Ana Blandiana și Nichita Stănescu, iar interpretarea sa taie respirația spectatorilor. În patrimoniul nostru artistic, Ion Caramitru este singura personalitate care slujește poezia, îi dă viață cu știința unui magician. Când rostește versuri transmite emoție, poezia prinde viață cu dublu sens, cel al poetului și cel al “purtătorului de cuvânt” al autorului, interpretarea sa  îi dezvăluie profunzimea, substratul.
        
De meșterul interpretării versului, nu au fost mai prejos nici colegii care l-au însoțit în acest pelerinaj miraculos prin lumea artelor, cântând, dansând sau amintind de Caragiale. De pildă, Lary Giorgescu este uimitor cum dă viață cuvintelor lui Caragiale care anunțau “criză teribilă, monșer!”; ilustra fiecare cuvânt prin expresii cu țintă ironică. Reprezentația oferă și cunoașterea unui alt chip al actorului Marius Manole care investește sensibilitate și când cântă sau recită pe muzică, dialoghează cu sunetul muzicii dat de acordeon sau de pianul mânuit de colega sa Medeea Marinescu. Actrița cunoscută și ca interpretă a pianului, a surprins și prin interpretarea vocală a unor melodii, publicul descoperindu-i astfel, alte noi calități. Eduard Adam cu roluri multe la activ, a iscat aplauze dansând step ireproșabil, cu accente ironice în dialogul muzical. Flexibilitatea corporală a actorului Istvan Teglas este cunoscută din alte spectacole, de astă dată însă, excelent a demonstrat cum fiecare mișcare a trupului poate comunica o stare de spirit, un gând interior.
         Emilian Mârnea, Petre Ancuța și Florin Călbăjos s-au remarcat la o ediție trecută a Galei Tânărului Actor “Hop”, au compus apoi spectacolul de excepție “ActOrchestra” în cadrul proiectului “9G” și de curând s-au dovedit senzaționali în “Angajare de clovn” pe scena Naționalului bucureștean. Acești tineri înzestrați și cu calități muzicale au evoluat strălucit în diverse spectacole, iar acum în “Magic Național” sunt “sarea și piperul” în momentele prezentate cu fantezie și umor.
         O altă tânără actriță, Aylin Cadîr surprinde prin interpretarea unor cântece cu farmec, în compania lui Emy Drăgoi. Colaboratoare în concerte a artistului acordeonist, Anca Sigărtău a cucerit aplauze meritate pe deplin în potpuriul cu melodii celebre, susținut admirabil de cea care cândva juca în memorabilul spectacol “Unchiul Vanea” de la Teatrul “Bulandra” în regia lui Yuri Kordonsky.
         “Magic Național” este o reprezentație unicat în peisajul teatral care uimește prin măestria îmbinării muzicii cu cuvântul și mișcarea corporală, o încântare pentru orice spectator.

P.S. “Magic Național” prin actorii prezenți pe scenă, altfel decât de obicei, ridică întrebarea când la Sala Mare, ei și alți colegi vor juca într-un musical?!
Amintim că în 2o14, la Festivalul Național de Teatru, tineri actori mânuiți de Răzvan Mazilu, au prezentat ireproșabil musicalul “West Side Story”. Mulți din acești tineri din distribuție, activează acum, fie la Naționalul bucureștean, fie în alte teatre. Spectacolul … a murit însă, după trei sau patru reprezentații pentru că din lipsă de fonduri nici un teatru nu a putut găzdui “West Side Story”.

Talente se dovedește că avem pentru acest dificil și pretențios gen iubit însă, de public – musicalul, dar … bani nu sunt pentru o astfel de producție costisitoare. Banii se duc … pe gârla așa ziselor proiecte culturale finanțate de edilii societății noastre, manevrați de interesele colorate ale politichiei.

marți, 13 iunie 2017

“PE LACUL AURIU” – TEATRUL “BULANDRA” (Sala “TOMA CARAGIU”)

UN SUCCES CERT, CADOU MARELUI PUBLIC
         Teatrul “Bulandra” și-a încheiat stagiunea cu un spectacol încântător, o comedie cu fin umor și sensibilă poezie de la care orice spectator va pleca bucuros că a uitat de necazurile zilnice. Piesa “Pe lacul auriu” din 1978 când a avut loc premiera pe Broadway, îi aduce autorului american Ernest Thompson celebritatea și este jucată cu mult succes în diverse distribuții. Dramaturgul, scenaristul și actorul Ernest Thompson obține și premiul Oscar pentru adaptarea cinematografică a piesei, iar o serie de actori de renume au interpretat personajele solid construite de el. Chiar dacă au trecut niște ani de când a fost scrisă, piesa rămâne mereu actuală, apropiată sufletului prin tematica sa - familia și bătrânețea.
         “Pe lacul auriu” ajunge și la noi în traducerea regretaților Radu Beligan și Liviu Dorneanu și în regia unui creator de valoare al “teatrului adevărat”, Dinu Cernescu. Regizorul întodeauna a servit cu credință conceptul că un spectacol trăiește în fața publicului în primul rând prin actori și își alege cu pricepere distribuția. Oferă acum prilej prețuirii pentru interpretarea admirabilă a unor roluri consistente ca ofertă, actorilor – Virgil Ogășanu, Valeria Ogășanu, Ana Ioana Macaria, Lucian Ifrim și tânărului student încă la actorie, Alin Potop.       
VIRGIL OGĂȘANU (Tom), VALERIA OGĂȘANU (Kate)
 și ALIN POTOP (Billy)
Piesa pare simplă, dar nu simplistă prin conflicte și prezintă un cuplu – Tom și Kate, retras după cinzeci de ani de căsnicie în singurătatea naturii, în preajma unui “lac auriu” și relația cu singura lor fiică, Claudia. Aflată în pragul unui mariaj, Claudia îi vizitează alături de Bill care are un copil, pe adolescentul Billy dintr-o căsnicie anterioară. Conflictul dintre generații funcționează și în familia cuplului, Tom și Kate. În povestea acestei familii, construită cu suspans de dramaturg, se poate regăsi oricine, indiferent de vârsta sa. Acțiunea se derulează prin replici savuroase, încărcate de ironie, dar și de poezie, dictate de situații surprinzătoare.
         Spectacolul beneficiază și de imaginea atractiv creată de cunoscuta scenografă, Maria Miu. Decorul indică terasa din preajma “lacului auriu”, decorată cu obiectele necesare unor numeroase sugestii motivate de situații. Costumele "îmbracă" personajele pe specificul tipologiei fiecăruia. Scenografia funcțională a Mariei Miu dă reprezentației atmosfera dorită de viziunea regizorală, riguros aplicată piesei de Dinu Cernescu fără a apela la efecte derizorii. Regizorul conduce atent relațiile dintre personaje și concepe teatral credibil fiecare situație, cu accente provocatoare de suspans. Ilustrația muzicală datorată lui Vasile Manta, sporește tensiunea acțiunii, atenționează asupra comicului unor momente.
        
VIRGIL OGĂȘANU (Tom)
și VALERIA OGĂȘANU (Kate)
Pilonii subiectului sunt Tom și Kate, personaje cu temperamente diferite, dar care de cinci decenii conviețuiesc armonios împreună, sunt o familie nelipsită însă, și de conflicte. Virgil Ogășanu care în orice rol provoacă aplauze, este acum, sclipitor în Tom cel care își aniversează optzeci de ani și comentează ironic situațiile din jur. Tom este doar aparent morăcănos pentru că actorul cu har dezvăluie substratul fiecărei replici rostite de profesorul cu experiență de viață și cunoaștere a tinerilor. Umorul, dar și sensibilitatea în situații în care inima suferindă îi joacă feste lui Tom, sunt îmbinate cu finețe de interpret. Virgil Ogășanu realizează un rol de neuitat în Tom. Partenera de o viață a lui Tom, este Kate, o pictoriță, o femeie dăruită celor din preajmă, motor activ al relațiilor de familie pe care dragostea le leagă. Valeria Ogășanu prezintă admirabil portretul lui Kate cea energică și cu un suflet sensibil, dornică să își împace soțul care și-a dorit un băiat, cu fiica lor Claudia. Actrița trăiește nuanțat, diferențiat, situațiile în care este implicată mereu Kate și subliniază că dragostea nu are vârstă. Dansul cuplului, de pildă, este un moment savuros prin modul în care Virgil Ogășanu și Valeria Ogășanu se transpun în personaje, cu umorul celor pentru care viața înseamnă bucurie.
        
ALIN POTOP (Billy), ANA IOANA MACARIA (Claudia)
și LUCIAN IFRIM (Bill)
Ana Ioana Macaria reușește să prezinte remarcabil personajul Claudiei, fiica aflată în căutarea dragostei care are în caracterizare calități, dar și defecte ale părinților. E distantă în relația cu tatăl, prețuiește soliditatea cuplului părinților și își dorește un partener sincer în dragoste. Bill cel timid o va cere în căsătorie. Lucian Ifrim interpretează fermecător, cu umor, pe neîndemânaticul Bill. Încercările de apropiere față de cuplul bătrânilor cu suflet tânăr, sunt momente minunat susținute relațional de actor.
         Să interpretezi un rol în compania unor actori de anvergură este dificil pentru un tânăr la început de carieră. Alin Potop trece cu succes acest examen și este excelent în puștiul Billy cel revoltat că este nevoit să rămână cu Tom și Kate. În relațiile cu cei doi, cât și în manifestările preferințelor sale muzicale, dar și în schimbarea de comportament, Alin Potop reușește să prezinte comic și credibil fiecare intervenție a lui Billy. Tânărul student în anul trei la actorie, Alin Potop se prezintă ca un actor de viitor de care regizorii trebuie să țină cont.

         “Pe lacul auriu” este spectacolul așteptat de publicul sătul de mizeria din jur a realității, o reprezentația amuzantă și emoționantă despre noi și familiile noastre. Teatrul “Bulandra” va înregistra și prin acest spectacol de “teatru adevărat” din zona comediei, un număr record de reprezentații.