Spectator

luni, 17 august 2015

“ DURERI FANTOMĂ “ – TEATRUL DE ARTĂ


 APRECIERI PENTRU ACTORII DIN TEATRUL INDEPENDENT, DAR …

Vara, viața teatrală este amorțită, dar nu din cauza caniculei. Concediile lungi își spun cuvântul, iar stagiuni estivale nu există. În august, încet a început să se anime și viața teatrală prin tot felul de festivaluri, ce dezvoltă mai mult sau mai modest, fără criterii ferme și o secțiune internațională. Aceste festivaluri arată că totuși, fonduri pentru teatru există, se acordă, fie de la stat, fie de la sponsori!
Teatrul Municipal din Bacău a lansat în perioada 1 - 16 august prima ediție “Theaterstock Internațional Arts Festival – Bacău 2015”. Nouăzeci și patru de companii din țară și străinătate – Franța, Spania, Germania, Italia, Marea Britanie, Canada, Cehia, Ungaria, Serbia, Israel, Portugalia, Belgia, Olanda, Rusia, independente sau instituționalizate (!!), s-a anunțat că au fost prezente în acest proiect cu 1600 de artiști. Proiectul are intenția de a imita Festivalul de la Sibiu. În prima zi, directoarea teatrului și festivalului din Bacău, actrița Anca Sigărtău, a oferit ca regizor, “Îmblânzirea scorpiei” de Shakespeare. Printre invitații de peste hotare nu erau specificate însă, personalități regizorale de marcă.
În perioada 28 august – 4 septembrie, Teatrul Național “I.L.Caragiale” va fi organizatorul Festivalului Internațional de Teatru NETA – New Europen Theatre Acțion. Este un proiect ambițios care reunește treisprezece producții din Albania, Bulgaria, Georgia, Muntenegru, Macedonia, Slovenia, Croația, Italia, Rusia și firește România, datorate teatrelor naționale și unor companii. NETA se preocupă de producțiile valoroase și premiate în țări europene și funcționează de mai mult timp , iar acum Naționalul bucureștean îi pune la dispoziție noile sale săli ale sediului proaspăt renovat. Vom comenta la timpul potrivit acest eveniment teatral.
În perioada 22 -31 august se va desfășura în Capitală, la Muzeul Național al Țăranului Român, cea de a VIII-a ediție a Festivalului de Teatru Independent de Orice – UNDERCLOUD, sub direcția lui Chris Simion. Va avea trei secții – “Concurs” cu prezentarea a douăsprezece spectacole selecționate de organizatori, “Invitați din România actori de notorietate” care activează în teatrul independent și secțiunea “Invitați din străinătate”, dedicată de actuala ediție celor din Republica Moldova.
Firește toate aceste proiecte au incluse în program și lansări de carte sau dezbateri.
Cum prețuim mult actorii tineri și dorința lor de afirmare prin intermediul teatrului independent, aflat la noi astăzi însă, în degringolată din o multitudine de motive, să amintim acum, de un spectacol al Teatrului de Artă.

         Trei tineri actori – Mihaela Popa (Olga), Rareș Andrici (Dima) și George Constantinescu (Gleb), încearcă și reușesc parțial, să convingă de harul lor prin interptetarea personajelor piesei lui Vasili Sigarev – “Dureri fantomă”, restrânsă însă, la o adaptare de către regizorul Bogdan Budeș.
         Dramaturgul rus contemporan apreciat, scenarist și regizor de film, Vasili Sigarev, jucat pe mai multe scene ale lumii, este preferat și de teatrele noastre, fie indepentente, fie instituționalizate. Au fost prezente pe afișul teatral, “Gărgărițele se întorc pe pământ” sau “Dureri fantomă”, piesă jucată sub diverse titluri în țară și chiar în Capitală. Stilul original al pieselor sale se manifestă prin conflicte definite prin paralela între realitatea dominată de promiscuitate și aspirațiile, visul , obsesiile fantastice declanșate de nevoia de iubire și prețuire a personajelor. “Dureri fantomă” sau “Statuia libertății” ori “Olenka” sunt titlurile sub care a apărut această piesă în diverse teatre. Conflictul este dramatic și acțiunea se petrece într-o lume marginală. Se întâlnesc într-un depou, Dima și Gleb care câștigă un ban ca paznici, fiecare având însă, probleme existențiale diferite. Întâlnirea lor se transformă într-o beție ce lansează conflictul. Realitatea trece încet spre nebunie prin apariția femeii care își poartă durerea dispariției într-un accident a soțului Vova și a fiicei. Două segmente sociale se vor confrunta, cel primitiv reprezentat de Gleb și cel al doritorului de a schimba lumea, Dima, student sărac la arhitectură, în jurul relației prin apariția femeii “fantomă a durerii”, Olga. Primul vede în Olga un partener de plăceri sexuale, iar Dima vrea să o trezească din lumea de vis, la realitate. Finalul va fi tragic.
         Regizorul Bogdan Budeș, restrânge textul, îl adaptează și folosește traducerea excesiv vulgară a Marinei Palii. Decorul modest, ce bănuim a fi imaginat de regizor, propune spațiul murdar al depoului în care învălmășit vrea să îmbine nota realistă a acțiunii cu cea fantastică a nebuniei în are trăiește Olga. Pornește realismul de la reșoul care arde și Dima își pregătește un ceai, ca să ajungă în final la coșmarul petrecut pe întuneric, în fum. Apelează regia la numeroase efecte cu trimitere spre metaforă, căznit construite. De pildă, Gleb aduce un borcan cu băutură, ce se va transforma în planul fantastic în borcanul cu supă adus grijuliu de Olga pentru soțul dispărut, Vova; în nebunia ei, Olga va leagăna o păpușă ca fiică, etc. Regizorul aplică scenic o tușă grosieră vizualizării ca să marcheze realitatea și trecerea în fantastic cauzată de durerea unui suflet înfrânt de soartă.

Mihaela Popa (Olga)
         Tematic piesa propune efectul dezumanizării omului într-o societate lipsită de principii și refugierea în fantastic, în nebunie ca alternativă a regăsirii în dragoste. Această scriere originală ca stil, Vasili Sigarev o susține prin trei personaje complex construite. Regizorul nu deține însă, știința folosirii calității celor trei tineri distribuiți pentru a dezvolta coerent personajele, nuanțat în funcție de situațiile propuse de dramaturg și relațiile ce trec de la realism spre fantastic. Actorii reușesc în unele momente, să contureze cu finețe stările prin care trec personajele atribuite, dar lipsiți fiind de coordonare regizorală, realizează stângaci relațiile și evoluția dramatică a situațiilor. Mihaela Popa prezintă pe Olga drept o femeie  aparent normală, sensibilă și grijulie față de familia care însă, a dispărut din preajma sa. Actrița deține forță dramatică, numai că trecerile în delirul durerii le sugerează forțat prin lipsa îndrumării regizorale; o sumedenie de momente în care Dima încearcă să o aducă la realitate pe Olga sunt superficial concepute regizoral în dezavantajul actriței. Iubirea femeii față de soț și dorința trecută de a își dori un copil, regia o relatează scenic penibil, cu Olga în pat cu picioarele desfăcute. În multe momente, Mihaela Popa impune personajul printr-o trăire interioară sinceră a durerii femeii cu o viață distrusă și sugereză  multiple posibilități de a dezvolta coerent acest personaj tragic, dar nu a avut sprijin regizoral.

Rareș Andrici (Dima)
         Tânărului Dima, student la arhitectură ajuns paznic la depou pentru a câștiga banii necesari, Rareș Andrici îi desenează admirabil esența profilului. Conducerea personajului prin diverse situații scenice de către regie, motivarea lor în raport cu textul fiind absentă, afectează însă, uneori nuanțarea interpretării personajului de către actor. De pildă, în momentele de la început ale dialogului Dima – Gleb la beție, când trecerea timpului e marcată stângaci regizoral prin cortine muzicale și căderi de lumină, logic era ca tânărului student să îi fie afectată de alcool luciditatea, ceea ce nu se sugerează credibil. Beția este și cauza acceptării propunerii lui Gleb de a încerca Dima o relație sexuală cu Olga. Jocul ambiguității trecerii din real spre fantastic nu este punctul important al viziunii regizorale și îngrădește dezvoltarea personajului Dima.

George Constantinescu (Gleb)
         Lui George Constantinescu îi revine interpretarea lui Gleb, reprezentantul acelui trist segment social al promiscuității, ce se exprimă primitiv, vulgar excesiv și prin traducerea mizeră a piesei. Actorul reușește să contureze tipologia personajului, să dezvolte în etape stările de beție, aspect dificil de redat scenic, dar … și în cazul său, regia ignoră interpretarea credibilă a finalului tragic al piesei. Actorul nu impune substanța dramatică a momentului prin care trece personajul.
         “Dureri fantomă” rămâne ca un spectacol banal, dar cu pretenții teatrale, lipsit de substratul dramatic existent în piesa original scrisă cu forță convingătoare de dramaturg.Teatrul de Artă – pretențioasă titulatură! – este un teatru independent activ, cu unele realizări meritorii, unde se se reunesc actori cu reale calități, dar se se face uneori simțită absența unor regizori inspirați, cum s-a întâmplat și cu acest spectacol. Criza de regizori continuă să afecteze mișcarea noastră teatrală și firește pe actori, în teatrele instituționalizate și mai ales în cele independente.

miercuri, 5 august 2015

“DRUMUL SPRE MECCA sau CASA BUFNIȚEI” – TEATRUL “NOTTARA”

LIPSĂ DE INSPIRAȚIE REGIZORALĂ …
        
Piesa dramaturgului din Africa de Sud, Athol Fugard este inspirată dintr-un fapt real – viața lui Helen Martins. Dramaturgul apelează la povestea reală a conaționalei sale, Helen Martins, pe care o ia drept pretext pentru a susține tematica prețuirii creatorilor de frumos. După trecerea în neființă a lui Helen, casa ei dintr-o localitate din deșertul Africii de Sud, a devenit un important punct turistic prin originalitatea imaginii.
         Tânăra regizoare Geanina Hergheligiu concepe simplist spectacolul ce pare ca o primă lectură despre situația dificilă în care se află singură, la bătrânețe, Miss Helen pe care comunitatea vrea să o îngrijească într-un azil de bătrâni. Substratul tematic al istoriei sale este ignorat de Gianina Hergheligiu. (Atenție, numele și prenumele său nu trebuie să ne ducă la prețuitele regizoare Theo Herghelegiu sau Gianina Cărbunariu.)


         Cum Miss Helen a devenit celebră în lume prin casa creată cu multă muncă și inspirație, era de așteptat ca scenografii Victor Diaconu și Petre Manea, să propună un decor fascinant pentru a ilustra scenic forța creatoare a acestei femei care a lăsat posterității un “monument” ciudat din casa ei. Decorul este însă, o încropeală de intenții mediocre pentru a prezenta o locuință original concepută. La rândul lor nici costumele nu servesc caracterizării și imaginii celor trei personaje intrate în acțiune. Tinerii scenografi dovedesc aceiași superficialitate și amatorism profesional, ca și regizoarea. Cum e la modă, firesc regizoarea apelează și la proiecții, numai că proiecțiile “video-art” imaginate de Dimitris Palade în alb-negru, nu sugerează prin nimic fantezia creatoare a lui Miss Helen pe care ar vrea să o ilustreze convingător. Textul solicită pentru sprijin al atmosferei unde trăiește singură femeia, folosirea lumânărilor, iar regia le manevrează stângaci și afectează pereceperea expresiei interpeților.

Anca Bejenaru (Miss Helen) și Ada Navrot (Elsa Barlow)
         Regizoarea a distribuit trei actori ai Teatrului “Nottara”, remarcați în alte spectacole pentru harul lor – Anca Bejenaru (Miss Helen), Ada Navrot (Elsa Barlow) și Sorin Cociș (Pastorul Marius). Actorii se luptă cu un concept regizoral neinspirat, dar reușesc fiecare să prezinte momente încărcate de substrat în raport cu textul și de sinceră emoție. Miss Helen care a avut o viață încărcată de situații dramatice îi oferă actriței Anca Bejenaru investirea sensibilității expresive pentru creionarea personajului. Actrița transmite publicului rostul tematicii scrierii, că omul poate înfrânge vicisitudinile vieții chiar și în singurătatea unde caută comunicare prin creații personale de imagine.

Ada Navrot (Elsa Barlow)
Elsa Barlow este o persoană activă în lumea modernă, dar o vizitează pe Helen pentru că a descoperit un suflet apropiat stării sale interioare măcinată de probleme personale; Ada Navrot exploatează abil, cu subtilitate multe momente din vizita lui Elsa în casa ciudată a lui Helen, și dă consistență personajului. Reprezentantul comunității în preajma căreia se află Helen, pastotul Marius este interpretat credibil, nuanțat de Sorin Cociș. Actorul sugerează prețuirea pastorului față de Helen de care se pare că în tinerețe a fost chiar îndrăgostit. Actorii dovedesc o descifrare profundă a rolurilor, numai că regia nu le pune în evidență atitudinile și relațiile dintre personaje prin mișcarea scenică realizată de Alina Lazăr Iacov. Gianina Hergheligiu prezintă scenic o citire parcă la prima vedere a textului ce este bogat în pilde pentru societatea actuală, substratul scrierii fiind ignorat de regie.

         Spectacolul pare inexplicabil un examen modest de regie, un debut regizoral cu o piesă dificilă, examen acceptat în repertoriul unui teatru stimat cum poate fi Teatrul “Nottara”.    

marți, 28 iulie 2015

“VIZĂ DE CLOWN” - TEATRUL ODEON (Sala Studio)

PRETENȚII TEATRALE LIPSITE DE ARGUMENTE
         Un bogat CV plasat în programul de sală al reprezentației recomantă pe autoarea textului – Saviana Stănescu și pe tânărul regizor – Alexandru Mihail că ar fi uimit America unde au activat și posibil că mai activează. Propun acum, și celor de acasă “Viză de clown” cu intenția să atace tema emigrației în America. Textul pare a fi gândit cu adresă pentru publicul de peste ocean, invadat de emigranți din țări cu probleme sociale.

         Saviana Stănescu este preocupată de această temă, dovadă fiind și “Organic” (spectacolul de la Naționalul bucureștean este comentat pe blog). Încropește acum, o poveste a întâlnirii dintre emigranți din Republica Moldova (Nadia), Rusia (Borat), Republica Dominicană (Lupita) cu un muzician sărman din “țara tuturor posibilităților” (Bob) și firește, cu doi “inși” (Ionuț Kivu și Relu Poalelungi) care se pare că ar reprezenta autoritatea pentru emigrare. Emigranții vor stabilizarea în “țara viselor” și firește, un “green card” pentru dreptul la muncă. Personajele nu au însă consistență, autoarea omite dezvoltarea motivelor grave pentru care au părăsit țara natală. Simplist textul are drept personaj central pe Nadia care a rămas singură pe lume, familia sa de clauni murind într-un accident. Conflictele sunt căznit construite. Un prolog și un epilog al emigranților degajă pretenții metaforice prin fabula câinelui îndrăgostit de o veveriță aflată sus într-un copac. Drama interioară a acestor oameni nefericiți, autoarea cu pretenții de dramaturg original, o uită. Replica se vrea colorată prin cuvinte în limba engleză și din cea a țărilor din care provin emigranții. Textul s-ar dori o tragicomedie, încărcat fiind de lungi monologuri. Subiecte legate de emigrație figurează în multe filme americane și amintim de pildă “Departe de Moscova” cu Robin Williams, ce se pare că au “inspirat-o” și pe Saviana Stănescu. Numai că textul său tratează superficial tema și nu oferă răspuns la întrebări esențiale legate de cauzele emigrării. În teatrele americane independente, numeroase aflate în planul doi ca importanță, textul poate atrage publicul pentru amuzament. La noi, textul sună fals, lipsit fiind de vână dramatică.


         Tânărul regizor Alexandru Mihail după experiențe în America, vine acasă să sprijine acest text. Apelează la Vladimir Turturică, scenograf apreciat pentru contribuția la o serie de spectacole reușite. Conform textului și conceptului regizoral, acesta propune un decor cu multe elemente cu substrat simbolic – un semafor uriaș, cabine telefonice, etc, pentru a indica diverse spații de joc. Regizorul și scenograful omit însă și folosirea posibilităților tehnice multiple cu care este dotată Sala Studio a Teatrului Odeon. Viziunea regizorală apelează mereu la elementele scenografiei pentru a aplica trimiteri metaforice textului. De pildă colorează insistent verdele semaforului pentru a atenționa asupra dragostei ivite între Nadia și Bob sau roșu pentru situațiile dramatice ori folosește cabinele telefonice pentru monologuri și stările de singurătate ale personajelor. Regizorul nu contribuie prin nimic pentru configurarea relațiilor dintre aceste personaje nefericite, cât și pentru îndrumarea actorilor spre a sugera cât este posibil tipologiile  care le revin. Interpreții sunt conduși ca într-un recital, static. Fără rost regizorul concepe și o scenă cu intenția de interacțiune cu publicul, când Nadia este căutată de funcționarii de la emigrație și se ascunde târându-se printre picioarele spectatorilor. Viziunea regizorală este lipsită de coerență. Înfrățirea dintre “dramaturgul” și regizorul cu pretenții de reușite peste ocean, are acasă drept rezultat un spectacol mediocru, salvat de penibil prin eforturile interpreților de a sugera credibil linia generală a personajelor.
         Investesc inspirație în expresia caracterizării generale a personajelor, chiar dacă textul și regia sunt fragile - Nicoleta Lefter (Nadia), Marius Damian (Borat), Alexandru Papadopol (Bob), Meda Victor (Lupita) și Ionuț Kivu, Relu Poalelungi (Ins 1 și Ins 2). Cu atenție la firescul implicării în situații în funcție și de starea interioară a lui Bob cel care caută un loc de muncă și … o canapea gonflabilă, Alexandru Papadopol reușește să transmită o caracterizare cu sens nefericitului său personaj. Nicoleta Lefter convinge în multe momente prin redarea cu sensibilitate a stărilor Nadiei, o adolescentă naivă, aflată într-o lume necunoscută și ostilă visurilor ei. Borat “taximetristul” emigrant, e construit convingător de Marius Damian prin diverse atitudini, dictate de situații. Încearcă să estompeze hibele pornite din text ale personajului Lupita, cu sârguință, Meda Victor; Lupita dansează la bară și e implicată în situații fals dramatice. Exagerat, forțat prezintă textul și regia pe cei doi “Inși”, iar Ionuț Kivu și Relu Poalelungi încearcă pe cât este posibil, să nu supralicite în interpretare, grotescul intervențiilor în acțiune.
         Saviana Stănesu și regizorul Alexandru Mihail, mândri de experimentele din “țara tuturor posibilităților”, propun și acasă un “experiment” despre emigrația unor oameni sărmani veniți din țări cu mari  probleme sociale, precum Republica Moldova sau Rusia, construit din vorbe goale de miez și situații neconvingătoare. Păcat de efortul interpreților care nu găsesc suport în text și regie pentru a oferii roluri de referință pentru biografia lor artistică.