vineri, 25 septembrie 2009

TEATRUL METROPOLIS - “ FANTOMA, DRAGOSTEA MEA”


O COMEDIE SPUMOASĂ CU ACTORI MINUNAŢI

Singurul teatru de proiecte de la noi, Metropolis, încheie cu succes selecţia sa repertorială estivală prin a prezenta premiere cu o serie de comedii bulevardiere. După “Mincinoasa” şi “Doctori, femei şi alte întâmplări” a oferit “Fantoma, dragostea mea”, o piesă bulevardieră “proaspătă”, dacă se poate spune astfel, un text după Blithe Spirit de Noel Coward, distins cu Premiul Tony în 2009, jucat pe Broadway cu casa închisă. Surpriza reuşitei indiscutabile a acestui spectacol se află în cooptarea în distribuţie a unor actori deosebiţi, ce nu pot dezamăgi pe nimeni. Deasemenea nici regia lui Şerban Puiu, corectă, nu poate dezamăgi. Din păcate, spectacolele anterioare cu astfel de comedii au avut unele hibe ale distribuţiei şi regiei.
Piesa este o farsă ce are la bază problemele lui Charles (Marius Florea Vizante), un scriitor care pentru a-şi stimula inspiraţia la scrierea la care lucrează apelează la amintiri referitoare la fosta soţie decedată, Elvira (Alexandra Velniciuc), în prezenţa actualei soţii, Ruth (Monica Davidescu). Invită la o şedinţă de spiritism, ce va fi “moderată” de un medium trăsnit, Madam Arcadi (Gabriela Popescu), familia Bradman (Raluca Ghervan şi Vasile Flutur). În casa scriitorului activează şi o servitoare ciudată, Edith. Primul act ne pune în temă asupra personajelor, iar în cele ce urmează se declanşează o cavalcadă nebună de întâmplări hazli şi conflicte comice. Într-o scenografie funcţională (decor şi costume), bine concepută de Ioana Popescu, regizorul Şerban Puiu, cunoscut pentru activitatea sa bogată în teatrele din ţară, în special la Teatrul “Sică Alexandrescu” din Braşov, conduce profesional punerea în scenă a piesei. A inventat gaguri de calitate speculând situaţiile şi a ales ireproşabil distribuţia reunind actori minunaţi. A apelat pentru rolurile cheie la stimaţi actori ai Teatrului de Comedie mai puţin implicaţi în premierele stagiunii trecute, Marius Florea Vizante şi Gabriela Popescu. Încântător dezvoltă Marius Florea Vizante personajul Charles, un tip stângaci, nesigur pe intenţii şi relaţii cu cei din preajmă. Actorul investeşte multă fantezie pentru susţinerea unui umor de calitate raportat la propunerile situaţiilor dramaturgului, totul cu măsură şi naturaleţe în expresie. După ce s-a afirmat şi ca actriţă dramatică în recitalul “Copilul din spatele uşilor”, un recital susţinut în stagiunea trecută pe scena Teatrului “Nottara”, Gabriela Popescu revine în forţă la registrul comic şi propune o savuroasă compoziţie tipologică în Madam Arcadi. Aceasta este o femeie cu personalitate în respectarea unor principii, dar distrată şi surprinsă mereu de presupusul har al invocării persoanelor dispărute. Actriţa îi caracterizează cu dezinvoltură profilul, tratând cu firesc momente absurde ca situaţie, de unde rezultă un comic debordant al evoluţiei sale scenice. Monica Davidescu, actriţa Naţionalului bucureştean, este specializată de acum în stilul comdiei bulevardiere, o concepe cu mult farmec şi nuanţat pe Ruth, soţia care nu înţelege ce se petrece în familia sa şi încearcă să riposteze cu promtitudine când i se solicită implicarea. Despre Alexandra Velniciuc am mai atenţionat că este o descoperire a Tearului Metropolis, fiind fermecătoare în personajele interpretate din zona teatrului bulevardier. Ştie să-şi speculeze inteligent, cu măsură, datele personale, în Elvira fiind o seducătoare şi naivă “fantomă” ce bulversează viaţa celor din jur. Se afirmă ca o personalitate certă, în Edith, tânăra absolventă a UNATC, Ioana Ancea, remarcată şi la examenul finalului de studii în “Ofertă de serviciu”. Actriţa reuşeşte să se evidenţieze într-un rol secundar, spectatorul aşteptând cu plăcere apariţia sa în acea servitoare speriată de situaţiile la care vrea să se adapteze ca un soldat. Îşi construieşte personajul dintr-o multitudine de amănunte comportamentale ca expresie şi nuanţe ale replicii. Ioana Oancea este un nume tânăr ce trebuie reţinut pentru că garantează o evoluţie apreciabilă. Cei din familia Bradman invitaţi la şedinţa de spiritism sunt doar corect interpretaţi de Raluca Gherman şi Vasile Flutur, cărora le aparţine însă, traducerea reuşită a piesei. Majoritatea actorilor demonstrează în acest spectacol plăcerea debordantă a jocului şi redau personajele convingător pentru că se simt comod în oferta dramaturgică şi regizorală; ei joacă fără exagerări,cu poftă şi intră cu credinţă în relaţii urmărind atent logica lor.
“Fantoma,dragoste mea” este un spectacol creator de bună dispoziţie, ce merge pe linia obişnuită a convenţiei teatrale. Nu propune revoluţii estetice ci doar întâlniri cu umorul de calitate susţinut de actori admirabili.

Un comentariu: