JALNIC SPECTACOL!
Printr-o înşiruire de monologuri stupid plasate, autoarele spectacolului – Mihaela Michailov (texte) şi Alexandra Badea (regie) – au pretenţia de a ne atenţiona cât de gravă este la noi, tendinţa discriminării rasiale. Documentarea asupra producţiei acestui spectacol subcultural precizează că nu ar fi vorba de ilustrarea teatrală a unui text. Cele două realizatoare au invitat nouă actori la discuţii pe dificila temă a segregaţiei rasiale. Din discuţiile purtate cu actorii, printre care se afla şi Desiree Malonga din sitcomul “Trăsniţi în NATO” de la Prima Tv, au rezultat fragile povestiri pe care Mihaela Michailov le-a amestecat precum legumele necurăţate într-un ghiveci făcut de cineva care vrea să experimenteze prepararea bucatelor, dar habar nu are că nici o reţetă nu recomandă a fi sănătoasă consumarea, de pildă, a cartofului crud, cu coaja nespălată. Un astfel de “experiment” l-a mai încercat Mihaela Michailov alături de partenera sa de”concepţie teatrală”, Alexandra Badea , în altă formulă tematică la
Teatrul Naţional din Timişoara cu spectacolul “Cum traversează Barbie criza mondială” (spectacol comentat pe blog), ce a reuşit să fie cea mai dezagreabilă selecţie din Festivalul Naţional de Teatru, menţinut însă, drept important şi la recentul Festival al Dramturgiei Româneşti (Secţiunea suporter), petrecut în oraşul de pe Bega.
În ton cu moda lansată de unii regizori, la “Google ţara mea!”, spectatorii veniţi să-l vizioneze vor sta înghesiuiţi pe culoarul incomod al teatrului până la ora 19.00, când li se va permite să intre în sală şi să îşi caute rapid locurile. Primul lor contact va fi cu imaginea unor schele, unde în spaţiile delimitate de ele stau ca nişte statui actorii. Unora imaginea le poate aminti de spectacolul “Omul pernă” de la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila. Surprinzător, Velica Panduru este autoarea acestui decor schematic, un tânăr creator în domeniu remarcabil în alte producţii teatrale. Imediat spectatorii vor fi puşi în temă cu intenţiile reprezentaţiei, când personajului principal, o fată care este mulatră, i se … recomandă “Fă-te albă ca Angela Similea”! Publicul râde. Replica se mai repetă pe parcurs cu scopul de a sublinia că nu e o glumă discriminarea rasială. Vor curge apoi o sumedenie de monologuri, unele şi într-o engleză stâlcită, pentru a însăila povestea unei fete necăjite care este mulatră şi vrea să plece în Angola să-şi caute tatăl. Se şi motivează de către autoarea textului situaţia ei dramatică printr-o replică : “Mă-ta s-a f… cu un negru”! Mamei, din cauza discriminării bănuim, i-a fost ruşine cu fiica sa şi a lăsat-o la Târgu Mureş în grija bunicii … unguroaice. Fata se pare că vine apoi în alt oraş şi are un iubit care este gelos pe prietenia ei cu un … rrom, şi el afectat de discriminare. Monologurile ar intenţiona să ilustreze traseul existenţial al fetei marcate de … culoarea pielii şi se petrec când pe timpul “tovarăşilor” şi securităţii, când pe vremea unui preşedinte care şi-a luat un maidanez drept câine de pază, bănuim! Ce are Google cu rasismul se vrea a se demonstra prin invocarea discuţiilor posibil a fi purtate pe forumuri! Replicile sunt bogate în trivialităţi fără pic de rost plasate în intenţia a servi aşa zisul, limbaj “cool”. Singura replică motivată ca sens pentru înscrierea în repertoriu a acestui spectacol rămâne : “Toată lumea face bani din discriminare”, metodă folosită la noi de politicieni şi ajunsă a fi adoptată până şi de cei care (de)servesc teatrul.
În toate textele sale, Mihaela Michailov încearcă să “filosofeze” asupra problemelor majore ale lumii contemporane. S-a lansat cu spectacolul de la Teatrul Naţional “I.L.Caragiale”, “Complexul România” unde se vorbea de influenţa dramatică a fosţei securităţii în timpul comunismului. Promitea prin acel debut, posibilităţi de a oferi scriei de larg interes. A urmat “Interzis sub 18 ani!” la Teatrul Foarte Mic despre relaţiile dintre părinţi şi copii în zilele noastre. În aceste scrieri încerca să realizeze conflicte dramatice şi construcţii de personaje credibile. A uitat însă, de regulile elementare ale dramaturgiei şi a început să producă monologuri pe diverse teme, “Faceţi loc!” (Teatrul Luni), “Cum traversează Barbie criza mondială” (Teatrul Naţional din Timişoara) şi mai nou, “Google ţara mea!”. Este ultimul său exemplu de text penibil în abordare haotică a unei teme spinoase printr-un limbaj căznit, apropiat de vulgaritatea divertismentului tv. Regizoarea Alexandra Badea lasă să se deruleze static monologurile şi le mai colorează doar prin tot felul de lumini bizar folosite, prin accente de imagine exagerate. Ca aspect general, spectacolul parcă ar aparţine unei echipe de amatori din Festivalul “Cântarea României” la sate. Greul acestei inepţii cu pretenţie de spectacol teatral cade pe umărul a nouă tineri actori, unii apreciaţi în filme sau divertismente tv. sau chiar pe scenele unor teatre, cum sunt Andreea Grămoşteanu, Toma Cuzin, Radu Iacoban, Adriana Butoi, Răzvan Oprea. Lor li se alătură Alexandru Gâtstrâmb, Ştefan Lupu, Liana Pană şi Desiree Malonga. Este trist că aceşti tineri actori să fie folosiţi ca nişte marionete în spectacole găunoase de către cei cu pretenţia de a fi dramaturgi şi de către regizori ambiţioşi care îşi doresc să şocheze fiind însă, lipsiţi de inspiraţie. De altfel, Andreea Grămoşteanu, Toma Cuzin şi Radu Iacoban au mai fost de curând, victimele unui spectacol penibil la Teatrul Foarte Mic, “Blocaj în trafic”.
Aşa cum “Barbie” cu “criza mondială” a ajuns în Festivalul Naţional, e posibil ca şi “Google ţara mea!” să fie selectat pentru ediţia din toamnă a manifestării ce are pretenţia cultivării valorilor în numele unui ”altfel de teatru”! Se vrea a fi un spectacol original, dar rămâne doar o improvizaţie şcolărească în clişee cunoscute, lipsit de emoţia comunicării tematicii pretenţios alese.
Printr-o înşiruire de monologuri stupid plasate, autoarele spectacolului – Mihaela Michailov (texte) şi Alexandra Badea (regie) – au pretenţia de a ne atenţiona cât de gravă este la noi, tendinţa discriminării rasiale. Documentarea asupra producţiei acestui spectacol subcultural precizează că nu ar fi vorba de ilustrarea teatrală a unui text. Cele două realizatoare au invitat nouă actori la discuţii pe dificila temă a segregaţiei rasiale. Din discuţiile purtate cu actorii, printre care se afla şi Desiree Malonga din sitcomul “Trăsniţi în NATO” de la Prima Tv, au rezultat fragile povestiri pe care Mihaela Michailov le-a amestecat precum legumele necurăţate într-un ghiveci făcut de cineva care vrea să experimenteze prepararea bucatelor, dar habar nu are că nici o reţetă nu recomandă a fi sănătoasă consumarea, de pildă, a cartofului crud, cu coaja nespălată. Un astfel de “experiment” l-a mai încercat Mihaela Michailov alături de partenera sa de”concepţie teatrală”, Alexandra Badea , în altă formulă tematică la
Teatrul Naţional din Timişoara cu spectacolul “Cum traversează Barbie criza mondială” (spectacol comentat pe blog), ce a reuşit să fie cea mai dezagreabilă selecţie din Festivalul Naţional de Teatru, menţinut însă, drept important şi la recentul Festival al Dramturgiei Româneşti (Secţiunea suporter), petrecut în oraşul de pe Bega.În ton cu moda lansată de unii regizori, la “Google ţara mea!”, spectatorii veniţi să-l vizioneze vor sta înghesiuiţi pe culoarul incomod al teatrului până la ora 19.00, când li se va permite să intre în sală şi să îşi caute rapid locurile. Primul lor contact va fi cu imaginea unor schele, unde în spaţiile delimitate de ele stau ca nişte statui actorii. Unora imaginea le poate aminti de spectacolul “Omul pernă” de la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila. Surprinzător, Velica Panduru este autoarea acestui decor schematic, un tânăr creator în domeniu remarcabil în alte producţii teatrale. Imediat spectatorii vor fi puşi în temă cu intenţiile reprezentaţiei, când personajului principal, o fată care este mulatră, i se … recomandă “Fă-te albă ca Angela Similea”! Publicul râde. Replica se mai repetă pe parcurs cu scopul de a sublinia că nu e o glumă discriminarea rasială. Vor curge apoi o sumedenie de monologuri, unele şi într-o engleză stâlcită, pentru a însăila povestea unei fete necăjite care este mulatră şi vrea să plece în Angola să-şi caute tatăl. Se şi motivează de către autoarea textului situaţia ei dramatică printr-o replică : “Mă-ta s-a f… cu un negru”! Mamei, din cauza discriminării bănuim, i-a fost ruşine cu fiica sa şi a lăsat-o la Târgu Mureş în grija bunicii … unguroaice. Fata se pare că vine apoi în alt oraş şi are un iubit care este gelos pe prietenia ei cu un … rrom, şi el afectat de discriminare. Monologurile ar intenţiona să ilustreze traseul existenţial al fetei marcate de … culoarea pielii şi se petrec când pe timpul “tovarăşilor” şi securităţii, când pe vremea unui preşedinte care şi-a luat un maidanez drept câine de pază, bănuim! Ce are Google cu rasismul se vrea a se demonstra prin invocarea discuţiilor posibil a fi purtate pe forumuri! Replicile sunt bogate în trivialităţi fără pic de rost plasate în intenţia a servi aşa zisul, limbaj “cool”. Singura replică motivată ca sens pentru înscrierea în repertoriu a acestui spectacol rămâne : “Toată lumea face bani din discriminare”, metodă folosită la noi de politicieni şi ajunsă a fi adoptată până şi de cei care (de)servesc teatrul.
În toate textele sale, Mihaela Michailov încearcă să “filosofeze” asupra problemelor majore ale lumii contemporane. S-a lansat cu spectacolul de la Teatrul Naţional “I.L.Caragiale”, “Complexul România” unde se vorbea de influenţa dramatică a fosţei securităţii în timpul comunismului. Promitea prin acel debut, posibilităţi de a oferi scriei de larg interes. A urmat “Interzis sub 18 ani!” la Teatrul Foarte Mic despre relaţiile dintre părinţi şi copii în zilele noastre. În aceste scrieri încerca să realizeze conflicte dramatice şi construcţii de personaje credibile. A uitat însă, de regulile elementare ale dramaturgiei şi a început să producă monologuri pe diverse teme, “Faceţi loc!” (Teatrul Luni), “Cum traversează Barbie criza mondială” (Teatrul Naţional din Timişoara) şi mai nou, “Google ţara mea!”. Este ultimul său exemplu de text penibil în abordare haotică a unei teme spinoase printr-un limbaj căznit, apropiat de vulgaritatea divertismentului tv. Regizoarea Alexandra Badea lasă să se deruleze static monologurile şi le mai colorează doar prin tot felul de lumini bizar folosite, prin accente de imagine exagerate. Ca aspect general, spectacolul parcă ar aparţine unei echipe de amatori din Festivalul “Cântarea României” la sate. Greul acestei inepţii cu pretenţie de spectacol teatral cade pe umărul a nouă tineri actori, unii apreciaţi în filme sau divertismente tv. sau chiar pe scenele unor teatre, cum sunt Andreea Grămoşteanu, Toma Cuzin, Radu Iacoban, Adriana Butoi, Răzvan Oprea. Lor li se alătură Alexandru Gâtstrâmb, Ştefan Lupu, Liana Pană şi Desiree Malonga. Este trist că aceşti tineri actori să fie folosiţi ca nişte marionete în spectacole găunoase de către cei cu pretenţia de a fi dramaturgi şi de către regizori ambiţioşi care îşi doresc să şocheze fiind însă, lipsiţi de inspiraţie. De altfel, Andreea Grămoşteanu, Toma Cuzin şi Radu Iacoban au mai fost de curând, victimele unui spectacol penibil la Teatrul Foarte Mic, “Blocaj în trafic”.
Aşa cum “Barbie” cu “criza mondială” a ajuns în Festivalul Naţional, e posibil ca şi “Google ţara mea!” să fie selectat pentru ediţia din toamnă a manifestării ce are pretenţia cultivării valorilor în numele unui ”altfel de teatru”! Se vrea a fi un spectacol original, dar rămâne doar o improvizaţie şcolărească în clişee cunoscute, lipsit de emoţia comunicării tematicii pretenţios alese.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu