miercuri, 15 decembrie 2010

“SCARA PISICII” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE”

O TELENOVELĂ COMPRIMATĂ ÎN DOUĂ PERSONAJE

Cum ultimul comentariu s-a referit la un spectacol în două personaje trebuie să menționăm că și în repertoriul Naționalului bucureștean figurează o astfel de piesă a cărei premieră a avut loc la Sala 99 în cadrul generosului proiect “Uși deschise pentru toți”. Rămâne neclar în cazul acestui proiect, în care figurează o serie de spectacole, cui deschide ușile prima scenă a țării, tinerilor sau oricui dorește să se afirme prin spectacole derizorii ?! “Scara pisicii” s-a transferat după premieră la Sala Amfiteatru, poate pentru o reprezentație, unde am vizionat spectacolul alături de un public restrâns ca număr. Multe locuri erau goale, o situație total neobișnuită pentru prima scenă a țării unde cu greu se pot procura bilete la majoritatea spectacolelor.

Alegerea repertorială a unui text de Katalin Thuroczy, dramaturg maghiar de succes prin productivitatea sa poate fi considerată firească, mai ales că piesa “joimega Joy”, reprezentată la Teatrul Odeon în regia lui Radu Afrim, înregistrează de câteva stagiuni, aprecieri ale marelui public. Dramaturgul a scris acest text cu un scop precis, să servească o actriță maghiară prețuită. Scriitura e simplă, fără mari valențe de subtext ideatic, două femei invocă relația cu Joska, mai numit și Pepe, Zsoka (Liliana Hodorogea), fiindu-i soție, iar Gitta (Florentina Țilea), o chelnăriță, amanta cucerită de acest “Don Juan”. Autoarea apelează la clișee arhicunoscute din telenovele și jocul de-a șoaricele și pisica dintre cele două femei se sfârșește tragic. Cele două femei sunt desenate în special prin invocarea biografiei fiecăreia, conflictul provoacă un suspans banal, dar orice actriță poate fi tentată de oferta scrierii. “Scara pisicii” este, de fapt, rezumatul unui posibil scenatiu de telenovelă, modest ca intenții.

Spectacolul este submediocru pentru că regizoarea Irina Popescu-Boieru a îndrumat amatoristic actrițele să își recite textul, situațiile dramatice nu sunt exploatate ca să configureze și să transmită o elementară emoție publicului, care se poate plictisi urmărind o dispută oarecare între două femei pentru un bărbat . Decorul superficial ar vrea să precizeze locul acțiunii, un local lipsit însă, de orice amănunt semnificativ pentru a sprijini conflictul. O îndrumare a interpretelor pentru a sugera profilul credibil al personajelor nu există și nici actrițele nu au inițiative măcar personale să se apropie de caracterele celor două femei. Actrițele execută docil, fără credibilitate, fie efectele consumului de alcool - în cazul soției, fie un moment de dans între cele două, etc. Promițătoare era la începutul reprezentației prezentarea Gittei de către Florentina Țilea, dar chelnărița sa își pierde pe parcurs forța în demonstrația că iubirea și relația cu Pepe ar putea fi motivate. Artificială este Liliana Hodorogea în Zsoka, rol cheie al scrierii, care nu sugerează prin nimic stările interioare tensionate ce explică prezența sa în localul unde servește Gitta, amanta soțului, relațiile cu aceasta sunt lipsite de consistență. Cu sprijinul regiei, Zsoka devine un manechin ce se agită în scenă fără rost, fiind total exterioară în rezolvarea finală a conflictului.

Actrițele s-ar putea să nu aibă vină pentru eșecul acestui spectacol, lipsit de contribuția esențială a unei viziuni regizorale care prin propunerea textului restrâns la două personaje, oferea posibilitatea de a pune în valoare interpretele. Spectacolele în două personaje sunt un mare risc și pentru actori, dar mai ales pentru regizori.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu