marți, 29 noiembrie 2011

“ REQUIEM. Nu știi nimic despre mine “ - TEATRUL ODEON

UN IMPRESIONANT SPECTACOL ORIGINAL DE DANS CONTEMPORAN

Teatrul Odeon nu se dezminte și găzduiește un alt proiect de excepție, “Requiem. Nu știi nimic despre mine”, spectacol umanitar dedicat strângerii de fonduri pentru victimele cutremului din martie, din Japonia. Proiectul este produs de Fundația PerfoRM cu sprijinul Japan Tobacco International (JTI) și reunește doi ași ai dansului contemporan, pe Răzvan Mazilu și Motoko Hirayama.

Originalitatea acestui spectacol impresionant se manifestă pe mai multe coordonate. Mai întâi, cei doi artiști au repetat apelând la … tehnica modernă, mail-ul și înregistrări video ! Se simte efectul acestei metode originale pentru că fiecare artist va susține o serie de momente solistice, iar comunicarea dintre ei se va petrece abia în final printr-un scurt dans relațional în cuplu. Coregrafia aparține japonezei Motoko Hirayama, pe de-o parte, și lui Răzvan Mazilu și Vlad Merariu, pe de altă parte, fiind unită prin tema centrală, căutarea individuală a unui drum în viață. Scenariul are și el o amprentă de originalitate. Răzvan Mazilu nu se poate desprinde de curentul impus cu succes la Teatrul Odeon, de “teatru-dans”. Ca un actor desăvârșit va susține și o serie de monologuri referitoare la biografia sa, dar și la marile sacrificii ce presupun abordarea profesiei de dansator. Aceste momente remarcabil decupate și interpretate de Răzvan Mazilu, aduc un accent personal, aparte, reprezentației, dar uneori sunt prea lungi (text – Lorena Lupu), în raport cu tema principală. Scenariul își dorește să puncteze clipele de cumpănă existențială prin care poate trece orice individ. Pornește de la apariția unui tânăr nonconformist și se dezvoltă prin două personaje, un bărbat și o femeie, fiecare fiind marcat de căutări, singurătate și profunde frământări interioare, ca în final, prin întâlnirea celor doi, să se sugereze necesitatea vitală a comunicării dintre oameni.

Muzica aleasă în scopul principal al spectacolului de a comemora victimele din Japonia, este “Requiem”, o compoziție din 2005 a muzicianului galez, Karl Jenkins, personalitate distinsă cu multe premii. Interpretarea rafinată a compoziției dedicată sufletelor dispărute, susține scopul proiectului și prin accentele unor poeme japoneze haiku. Scenografia simplă, cu un decor marcat de două bare ușor manipulabile pentru schimbarea poziției, câștigă în imagine prin luminarea spațiului de joc, inspirat creată de Lucian Moga. Reușește să creeze un personaj din lumină.

Desigur că “sufletul” reprezentației rămân cei doi interpreți, Motoko Hirayama și Răzvan Mazilu. Demonstrând o plastică a expresiei corporale ieșită din comun, dansatoarea japoneză construiește un personaj care trece interior prin o serie de stări exteriorizate cu trăire intensivă. Înlocuiește cuvântul prin gestul armonios și amănunțit compus cu trupul său, în funcție de stare. Moto Hirayama pare a fi din … plastilină în comunicarea frământărilor personajului său.

Cuvintele sunt prea sărace în a descrie cum concep cei doi artiști dansul contemporan, transformând tehnica asimilată prin studii și a dansului clasic. Răzvan Mazilu în orice proiect de teatru-dans este admirabil. De astă dată se conentrează pe linia expunerii tumultosului conflict interior ce macină personajul. Singurătatea, necesitatea de a își exterioriza revoltele, de a căuta soluții existențiale, devin motivele cheie ale scenelor de dans solistic. Corpurile celor doi “vorbesc” despre tensiunile existenței în scene ce lasă adeseori, publicul cu respirația tăiată. Tăcerile musicale sunt de asemenea, ilustrate cu finețe gestuală.

Întâlnirea originală dintre acești doi artiști aparținând unor culturi diferite, dar uniți prin harul lor creator, are drept rezultat un spectacol ce nu se poate uita ușor, pentru performanța afilierii dansului contemporan la valorile cu miez cultural al artei scenice.

P.S. Spectacolul întreprinde un turneu în țară.

Un comentariu: