miercuri, 12 septembrie 2012

“ NEFERICIȚII “ – UNATC (gazdă TEATRUL ODEON)


UN SPECTACOL … “NEFERICIT”

         “Nefericiții” este examenul de masterat al întregii echipe de realizatori, susținut la UNATC, premiat la Gala absolvenților din 2011, cu distincții pentru regie, scenografie și interpretare, preluat apoi, anul acesta generos, în iunie, pentru zece reprezentații de către Teatrul Odeon, la sala Studio. La Gala Actorilor “Hop” de la Mangalia (comentată mai jos pe blog), marele premiu “Ștefan Iordache” a fost câștigat de Sabrina Iașchevici pentru rolul Winnie din “Ce zile frumoase !” de Samuel Beckett , iar pe tânăra actriță am remarcat-o și în “Nefericiții” , un spectacol însă, confuz regizoral.
         Piesa maghiarului Fust Milan (1888 – 1967) propune o acțiune complicată, alertă, bogată în situații tragice, în final cu două sinucideri și  a treia posibil a se înfăptui. Scrisă în 1914, piesa poate fi un posibil subiect de inspirație pentru telenovelele actuale care au invadat televiziunile. Piesa nu poate fi tratată totuși, ca o satiră, fiind în conținut o dramă dictată de caracterul a cinci personaje. Pe scurt amintim acțiunea, neinspirat lecturată de regie (Kovacs Zsuzsanna). Un bărbat cu un caracter se pare imoral, Hubert Vilmos (Ioan Cortea), nu își află fericirea în preajma Rozei (Sabrina Iașchevici), este într-o continuă căutare și își apropie pe tânăra de 17 ani, Vilma (Ioana Marcoiu), iar pe mama sa (Tania Filip) o disprețuiește pentru trecutul său și aceasta se va sinucide până la urmă. Se va sinucide și Vilma, iar Roza este și ea la un pas să o facă după moartea copilului pe care îl are cu Hubert. Mai intervine în această stufoasă acțiune a familiei măcinate de pasiuni și nemulțumiri, măcelarul Sirma (Silviu Debu) cel îndrăgostit de Roza, nefericit de neîmplinirea sentimentelor sale. Selecția repertorială a acestei piese pentru un examen de masterat este cel puțin ciudată, neoferind o bază de instruire culturală pentru un examen de masterat.

 Am urmărit de două ori acest spectacol, la UNATC și la Teatrul Odeon. Tânăra regizoare Kovacs Zsuzsanna a tratat cu superficialitate textul, într-o tentă forțat comică, ironică și a încărcat ilustrarea teatrală prin lamentabile artificii – ilustrarea poftelor erotice sau cea a încăierărilor dintre personaje, calmate cu apa dintr-un sifon, etc. Nefericirile fiecăruia, regia încerca absurd să le satirizeze și distrugea dramatismul posibil al situațiilor prin argumentele ilogice ale vizualizării teatrale. De la reprezentația de la UNATC la cea de la Teatrul Odeon a sporit durata spectacolului la două ceasuri și jumătate prin efectele false de imagine. Amintesc de pildă, aparițiile în două scene ale unor personaje stranii, lipsite de replică. Prima apariție fiind într-un posibil delir sau coșmar al lui Hubert, când intervine o tânără femeie care interpreta în limba maghiară un lung cântec, fără înțeles în raport cu situația. A doua apariție se derula în pragul sinuciderii Vilmei când o doamnă în negru cu o elegantă pălărie albă, traversa  fără rost  scena ca la o paradă de modă. În spectacol, viziunea regizorală a plasat mult mai multe momente artificiale mai ales în configurarea relațiilor dintre personaj.
De exemplu, relația complicată dintre Roza și noua iubită a lui Hubert, Vilma, o împingea la final, spre lesbianism între cele două. Mișcarea scenică și relaționările dintre personaje erau ilogic adeseori, aplicate regizoral într-un decor de excepție , ofertant pentru a sprijini tensiunea solicitată de conflictele acțiunii. Tânărul arhitect și masterant la scenografie, Cristian Stănoiu a intuit sensurile textului și a propus un decor original, minimal – un podium pătrat, mobilierul rezumându-se la câteva scaune cu rost simbolic, așezate jos pe laturile spațiului de joc, folosite de actori pentru a indica și zona acțiunii. Schimbarea locului acțiunii mai era marcată de o mașină de scris și de un televizor care însă, nu se întrebuința. Decorul se completa ingenios printr-un fundal din panouri transparente pentru a trimite spre lumea exterioară și a izola universul “nefericiților”. Intențiile reușite ale scenografului dictau încadrarea ca într-o radiografie a situațiilor, decorul “juca” în fiecare moment, dar era superficial exploatat de regie. Rar se întâlnește un decor minimalist, funcțional multiplu în expresie, ce poate “participa” la acțiune sugestiv. Costumele erau apropiate de tipologia personajelor, cu unele excepții, precum cel neinspirat al doamnei în negru cu pălăria albă. Din păcate, decorul inventiv conceput de Cristian Stănoiu, dar ne speculat pe deplin de regie, rămânea o reușită în sine a scenografului, dar autorul se anunță o personalitate creatoare, necesară înnoirii vizualizării teatrale, când șansa îi va oferi însă, o colaborare cu un regizor care citește scenic în profunzime textul ales.
         Regizoarea Kovacs Zsuzsana nu a construit o viziune solid argumentată asupra nefericirii ce frământa fiecare personaj și nu a  îndrumat mai ales colegii de generație, actori,  pentru o coerentă prezentare a rolurilor. Toți cei din distribuție demonstrau în unele momente, o percepere personală complexă a personajelor . Mulți dintre ei aveau experiență scenică câștigată din alte spectacole și competiții, unde au fost remarcați cu diferite prilejuri artistice. Candoarea, naivitatea Vilmei, marcau interpretarea Ioanei Marcoiu prin sensibilitatea și gândul interior, susținute credibil de actriță. Vilma sa suferea privind nefericirile celor din preajmă și încerca să îi ajute cu naivitate. Păcat de tratarea derizorie de către regie a sinuciderii personajului ce nu mai dădea posibilitate actriței să completeze caracterizarea Vilmei. Deosebit era Silviu Debu în măcelarul Sirma. Apreciat pentru compoziția din “Povești de familie” de la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila (reprezentație comentată pe blog), actorul continua linia unei compoziții și în acest spectacol. Îl construia pe Sirma ca un om cu suflet bun, nefericit că viața nu i-a prilejuit o parteneră de nădejde. Cu forță dramatică în expresie definea Sabrina Iașchevici pe Roza, femeia care îl iubește de fapt, pe Hubert, dar caută pedepsirea prin răzbunare pentru infidelitatea sa. Actrița nuanța cu finețe frământările Rozei, dar regia nu îi specula pe deplin bunele intenții. Dublul sens al multor situații – mama care își pierde copilul, sacrificiile erotice cu Sirma, relația cu Vilma, era ignorat de regie, iar Sabrina Iașchevici încerca să descifreze subtextele dramatice conținute, și reușea adeseori. Tânăra actriță se dovedește a fi un talent aparte, ultima dovadă este și marele premiu “Ștefan Iordache” acordat de juriu la actuala ediție a Galei de la Mangalia pentru rolul înfăptuit la “UnTeatru”. Un alt premiat cu aceiași distincție, dar la ediția din 2010 a Galei Tinerilor, era  Ioan Cortea, distribuit în Hubert. Regia vroia să îl prezinte pe Hubert doar ca un bărbat infidel ridicol, actorul însă, sugera în multe momente, și durerile personale survenite în urma unor eșecuri. Ioan Cortea vroia să se apropie de consistența personalității lui Hubert, și izbândea uneori. Dr. Beck, prietenul lui Hubert era un rezoner ce încearcă a îi ajuta pe cei din jurul său, iar Corneliu Ulici portretiza convingător personajul, fără a fi însă, implicat mai activ de regie în relaționarea cu partenerii. Ioana Ancea, nume reținut și din spectacolul “Fantoma, dragostea mea” de la Teatrul Metropolis (comentat pe blog), doar în aparițiile din câteva scene, în sora lui Hubert, se detașa prin relatarea sinceră a disperării unei femei înfrânte de viață. Artificial regia , în două scene, îi schimba niște peruci stridente de prostituată. Sânziana Tarța într-un alt rol secundar, o țărancă îngrijitoare a copiilor părăsiți de părinți, se plia pe situații cu sinceritate în expresie. Actorii încercau definirea substanței dramatice a personajelor atribuite, dar tendința de comedie ori satiră impusă fals și exagerat de viziunea regizorală , le anula adeseori intențiile dictate chiar de replică.
 Distribuția se completa prin Tania Filip, prof.univ.dr. și prorector al UNATC, în mama lui Hubert. Actrița se adapta conceptului regizoral, prezentând pe această stranie mamă care se sinucide în final, doar ca o femeie șireată, comică uneori, lipsită de relație cu fiul și cei din “familia” sa. De ce se sinucide, este o întrebare căreia interpretarea și regia nu îi dădeau răspunsul solicitat și de text.
Acest examen de masterat de la UNATC cu “Nefericiții”, o alegere repertorială discutabilă, s-a transformat într-un experiment regizoral intoxicat de ambiția exagerărilor de teatralitate , lipsit de subtilitate în prezentarea tematicii propuse de dramaturg. Este, printre multe altele, un exemplu al crizei regiei ce se manifestă alarmant în viața teatrală actuală. Apare o altă întrebare fără răspuns, cum sunt pregătiți viitorii regizori în universitățile învățământului artistic de către profesorii doctori care ar avea o experiență câștigată, … în ce spectacole memorabile ?!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu