miercuri, 9 ianuarie 2013

“ CONTRABASUL “ – TEATRUL EXCELSIOR


UN ALTFEL DE RECITAL, APRECIABIL
         Teatrul Excelsior a fost înființat și consolidat în timp, cu eforturi,  de regretatul Ion Lucian, ca o instituție teatrală modernă , elegantă și ca aspect al construcției , fiind situat în buricul târgului . Maestrul își dorea a fi un Teatru de copii și tineret. Admirabilă idee pentru că în afara spectacolelor de la matineu pentru copii, seara poate prezenta și spectacole, restrânse ca amplitudine prin decor, pentru adulți. Un exemplu pentru susținerea proiectului inițial, este și “Contrabasul” după Patrick Suskind. Și copiii se pot bucura de acest spectacol având prilejul de a se informa despre valoarea muzicii și rostul unui instrument în orchestră, dar reprezentația poate încânta și alte categorii de public.

         În 1987,  Radu Beligan oferea un spectacol cu aceiași piesă, iar astăzi, Radu Gheorghe se încumetă și reușește să atace același text dificil pentru un recital, folosind traducerea scrierii de către meșter. Piesa aparține scriitorului german contemporan, Patrick Suskind apreciat, în special , pentru romanul “Parfumul – povestea unui ucigaș”. În dramaturgie, debutează cu acest monolog, aparent simplu ca acțiune, dar subtil ca sens major cultural, atractiv  pentru public,  și generos pentru interpret. Eroul trăiește într-o cameră antifonată pentru a își exersa profesia cu ajutorul partenerului său contrabasul, dar și visează la împlinirea iubirii față de Sara, o soprană de la operă, fiind instrumentist într-o orchestră. Pretextul subiectului devine prilej al cunoașterii unor date despre rostul contrabasului într-o orchestră, dar și despre muzică și importanța ei pentru cizelarea omului.

         Radu Gheorghe, un actor cu studii muzicale și un talent special exprimat și în pantomimă, atacă acest text, și în calitate de regizor și scenograf. Rezultatul este “un spectacol de Radu Gheorghe”. Ambiția sa este mare, dar mai puțin împlinită în calitate de regizor. Un decor funcțional gândit scenografic, poate cu prea multe microfoane, dominat într-o parte a scenei de “partenerul” actorului, contrabasul, cu alte instrumente muzicale în jur, constituie camera antifonată a personajului. Imaginea scenografică generală este sprijinită și prin jocul umbrelor din fundal, efect regizoral inspirat aplicat în multe momente. Actorului Radu Gheorghe îi lipsește însă,  pentru interpretarea monologului, “ochiul” regizorului care să îi îndrume definirea personajului și prin specularea esenței replicii. Spectatorii sunt cooptați ca parteneri în destăinuirile personajului, iar Radu Gheorghe interacționează excelent cu publicul. Cu dibăcie, ca un cunoscător, acționează și muzical ; dirijează, cântă la contrabas, folosește tobele, dar concepe și momente de pantomimă deosebite. Este însă, mai stângaci în relatarea verbală a replicii, a sensurilor sale definitorii pentru caracterizarea personajului. Actorul realizează un recital aparte, apreciabil muzical, expresiv ca mișcare, dar lasă în plan secund rostul cuvântului pentru stările prin care trece personajul. Are un sprijin substanțial în Andreea Dobia, o pianistă participantă convingător la demonstrația muzicală, în Mediana Vlad, o soprană deosebită , ca și în Georgeta Ciocârlan, element de imagine , atractiv pentru ansamblu.

         Regizorul Radu Gheorghe nu ritmează însă, pregnant reprezentația, îi pierde sensurile și prin numeroasele soluții de final. Apelează , de pildă, într-un posibil final, la depășitul de timp  stroboscop al jocului de lumină, în altul, la o posibilă paradă de modă, iar exemplele pot continua. Ca actor, Radu Gheorghe oferă un recital unicat , prin care servește cultural mesajul de a nu uita valori clasice muzicale precum Grieg, Richard Strauss, Rahmaninov și chiar Beatels, dar nici romanțele noastre . Spectacolul are un sens cultural demn de toată stima, și necesar astăzi, când muzica adevărată a devenit Cenușăreasă.
         “Contrabasul” este un spectacol ce poate interesa  orice categorie de public pentru că reușește a comunica emoție , fiind captivant prin intermediul  unui actor special precum Radu Gheorghe, care propune un recital ieșit din convenția obișnuită, demn de stimă și aplauze. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu