luni, 28 octombrie 2013

FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU (FNT) – EDIȚIA XXIII (25 octombrie – 3 noiembrie)


ZECE ZILE DE SĂRBĂTOARE !


        
Ajuns la cea de a XXIII-a ediție, Festivalul Național de Teatru (FNT) a câștigat în ultima perioadă în special, un prestigiu incontestabil cu toate că sprijinul financiar s-a șubrezit din cauza crizei generale. Avem o mulțime de festivaluri - și nu “festivale” cum le denumește un actual subsecretar de stat din Ministerul Culturii -, dar niciunul nu se definește drept un slujitor conștiincios al valorilor teatrului nostru. Timp de zece zile (25 octombrie – 3 noiembrie) spectatorii din Capitală, cărora li se alătură cei veniți din țară și 70 de specialiști de peste hotare – critici și directori de festivaluri, vor cunoaște pragul valoric prezent al anului teatral 2012, la care a ajuns teatrul românesc. Se va reflecta o stagiune dintr-un an calendaristic al unei grave crize financiare pentru teatre, ce a afectat se pare, și calitatea repertoriilor. Criza a determinat și organizatorii FNT, în principal UNITER, să renunțe pentru actuala ediție  la invitarea unor teatre de peste hotare. Totuși, în ciuda condițiilor, actuala ediție devine o adevărată sărbătoare a teatrului nostru !
         De trei ediții, directorul artistic și selecționerul unic , Alice Georgescu urmărește să evidențieze calitatea spectacolelor dintr-un an teatral. Muncă foarte dificilă întreprinsă în condiții grele cu reținerea obligatorie a subiectivismului personal, firesc oricui selecționer. Actuala ediție, afectată și de alte necazuri decât criza financiară, a renunțat la spectacolele din secțiunea specială a valorilor dedicată doamnei Mariana Mihuț din motive obiective, dictate de sănătatea sa, precară  doar, în această perioadă. FNT se derulează pe următoarele coordonate cu pricepere construite de selecționer – “Creatori și teatre în spectacol”, “Legendele scenei”, “Actorii în prim-plan”, “Teatrul de mâine” și “Caragiale inevitabilul”. Astfel, selecționerul unic Alice Georgescu, pune față în față, creatorii de ieri și creatorii de astăzi , regizori, scenografi și actori. Secțiunilor dedicate strict spectacolului, li se alătură “Evenimente conexe” culturale, numeroase și consistente – “Divanele”- dezbateri pe teme actuale, ateliere, lansări de carte, expoziții, concerte, colocvii. Programul FNT se completează și prin o serie de manifestări ce se pot numi secțiunea din afara selecției principale care își îndreaptă atenția spre independenți și spre participanții la Gala Tânărului Actor de la Costinești. Nici filmul nu absentează din acest festival, fiind programate pelicule realizate de regizori de teatru.
Radio România Cultural este partener activ zilnic la FNT, televiziunea publică absentează însă, fiind aflată într-o confuzie de programe și fără TvR Cultural, post suspendat, iar proiectul de teatru tv este la început de drum, dar a prezentat totuși, un singur spectacol, “Furtuna” în regia lui Victor Ioan Frunză și alte informații pe canalul TvR 2.
         FNT a prins o altă viață  prin modificarea și a metodelor de comunicare pentru informarea curentă. În pasajul Piața Universității funcționează Info FNT, cu numeroase acțiuni surpriză. De asemenea, informarea online este remarcabil înfăptuită de Press FNT, oferind zilnic precizări și documentare.
         UNITER, cu sponsorizări modeste în special, din partea Ministerului Culturii și Primăriei Capitalei, dovedește din nou că își respectă proiectul său de bază pornit în urmă cu 23 de ani -  Festivalul Național de Teatru, și  echipa sa demonstrează un ireproșabil management. Rar se poate întâlni în mișcarea teatrală o astfel de echipă care merită pe deplin prețuire !
         Evenimentele sunt numeroase în această ediție, ce promite din nou a fi o reușită, dar cum nu poți fi prezent în mai multe locuri și acest blog are un specific, vom prezenta un jurnal ce cuprinde numai comentarii referitoare  la cele peste 20 de spectacole selectate prezente  prin două sau trei reprezentații, în cele zece zile de festival. Firește, mai mult de jumătate din ele au fost comentate pe blog la data premirii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu