“ APĂ DE MINĂ “ – TEATRUL ACT

REZULTATUL ABSENȚEI UNUI REGIZOR …

         Când dramaturgia noastră se zbate să găsească teme actuale, iar rezultatele sunt minore în piese stângaci scrise, în Transilvania dramaturgul Csaba Szekely oferea în 2010 “Trilogia minelor”: “Beznă de mină”, “Flori de mină” și “Apă de mină”. În aceste tragicomedii prezintă cu duritate situația actuală a satului și micilor comunități în urma trecerii de la comunism la încercarea bezmetică de a construi un alt sistem social. Inexplicabil, dar piesele sale cu conflicte actuale, personaje solid definite și replică încărcată de sensuri, nu beneficiază de integrarea în repertoriile cu pretenții ale majorității teatrelor noastre. Am descoperit acest dramaturg de valoare, apreciat și premiat peste hotare, în urmă cu trei ani când Trupa “Yorick” de la Târgu-Mureș prezenta “Beznă de mină”, spectacol comentat pe acest blog. De curând, aceiași trupă a obținut mai multe premii meritate în cadrul celei de a XIV-a ediție a Festivalului Comediei Românești (fesrCO) cu piesa “MaRo” de Csaba Szekely.

         În Capitală, doar Teatrul Act independent, a inscris în repertoriu “Apă de mină”, un proiect coordonat de teatrologul Oana Stoica, cu o echipă de actori stimați, unii apreciați și pentru roluri din film ori producții de televiziune, dar … fără regizor. Spectacolul rezultat este minor prin absența unui concept regizoral.

         “Apă de mină” dezvoltă prin personaje consistente o temă legată de rostul bisericii important și în viața satului, unde se dovedește a fi acum, o instituție ipocrită sub stindardul moralei. Conflictele dramatice sunt atacate prin replici acide care animă intențiile satirice ale acestei tregicomedii. Se știe că limba maghiară în care este scrisă și piesa, deține un bogat bagaj de expresii triviale, dar traducerea sa în limba română de către Sandor Laszlo se rezumă la câteva injurii exagerat repetate. Traducerea devine vulgară, fără motivare în substratul situațiilor și afectează imaginea generală a spectacolului, cât și tematica meritorie a scrierii.

         Punctul nevralgic al acestui spectacol rămâne însă, lipsa coordonării regizorale a proiectului produs de Teatrul Act și “Scena 9”. Stimații actori distribuiți reușesc cu greu să definească în profunzime personajele atribuite. Replicile sunt adeseori fals recitate, fără specularea substratului lor. Tânărul revoltat Marton, îngrijitorul bisericii, pilon al conflictului apare ca un individ cu probleme psihice. Alexandru Potocean, lipsit fiind de îndrumarea regizorului, nu reușește să stabilească nuanțat relațiile lui Marton cu cei din preajmă și adeseori turuie replica fără evidențierea sensurilor. În Istvan, învățătorul căruia i-a ars casa, Alin Florea propune un tip egoist, fără atitudine în raport cu tragedia trăită. Fiica sa Imola este caracterizată de Irina Antonie caricatural, ca o prostovană cu pofte erotice. În preotul Ignac, încearcă o schiță mai amplă de personaj, Ioan Coman care sugerează uneori perfidia slujitorului imoral al bisericii. Alcoolul rămâne singurul refugiu al personajelor în fața degradării vieții din acest sat, beția nu este manevrată însă, credibil de interpreți prin absența regizorului. Sensurile majore ale tematicii piesei lui Csaba Szekely sunt anulate când nu există un concept regizoral, iar tragicomedia se transformă într-o comedie vulgară, cu precizarea a nu fi recomandată persoanelor sub 16 ani. Un singur personaj din distribuție, Iren, femeia de serviciu a preotului, are densitate prin interpretarea Virginiei Mirea. Cu finețe actrița dezvoltă personajul pe muchia de cuțit dintre dramatic și comic, trăind interior stările unei femei cu viața distrusă și de dispariția fiicei; Iren vrea să păstreze tradițiile locului, evocă mereu pe fiica aparent plecată în America, și mai ales cum ar fi viața de acolo, și în toate situațiile Virginia Mirea exploatează subtil substratul lor dramatic. Admirabil reușește actrița să salveze personajul de confuziile iscate prin inexistența unui regizor.

         “Apă de mină” rămâne un alt exemplu al crizei regiei cu care se confruntă teatrul nostru instituționalizat sau independent. Din păcate, în acest caz o piesă de calitate, necesară repertoriului teatral prin tematica actuală, este afectată că nu s-a găsit un regizor să îi dea viață scenică.