sâmbătă, 10 iunie 2017

“BAL MASCAT” – OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

UN SPECTACOL PE LINIE TRADIȚIONALĂ

         Cum stagiunea se află la un pas de a trage cortina pentru vacanța de vară, a venit rândul comentariilor restante la multe spectacole, unele mediocre.
         Se știe că muzica este limbajul universal care transmite emoție prin temele abordate. Spectacolele de operă aparțin genului muzical în care intervine și libretul, povestea “tradusă” prin muzică. Am preferat întodeauna să ascult “Bal mascat” de Giuseppe Verdi pentru că libretul lui Antonio Somma nu convinge pentru un spectacol credibil. Opera “Bal mascat” este o creație de maturitate a compozitorului, lansată cu dificultăți în 1859, după ce obțiunse celebritate cu “Rigoletto”, “Traviata” și “Trubadurul”. Giuseppe Verdi cucerește și prin această operă firește, prin linia melodică în care funcționează un leitmotiv sensibil pentru a evidenția o poveste de dragoste.
Singurul libret al dramaturgului Antonio Somma este o adaptare după piesa “Gustave III sau Bal mascat” scrisă de Eugene Scribe în stilul melodramatic, romanțios al epocii și inspirat dintr-un fapt real, uciderea regelui Suediei la un bal. Când Verdi a compus această operă pe libretul lui Antonio Somma, are loc și un atentat împotriva lui Napoleon al III-lea, iar autoritățile intervin cu cenzura, nemulțumite de subiect. Compozitorul are necazuri, premiera se amână și până la urmă, libretul este modificat și regele devine contele Riccardo, guvernatorul englez din Boston. Povestea lui este tragică pentru că după mulți ani iubește în continuare pe Amalia care s-a căsătorit cu prietenul său, nobilul Renato și are un copil. În același timp al reîntâlnirii celor doi îndrăgostiți, societatea e frământată de problemele politice ale dominației engleze în America de Nord și are loc asasinarea guvernatorului. Giuseppe Verdi servește cu măestrie tema iubirii unor destine frânte de imposibilitatea unirii prin dragoste. Superba sa compoziție este aplicată însă, unui libret fragil despre dragoste și se ignoră contextul răzvrătirii împotriva dictaturii puterii asupra societății. Dirijorul Marcello Mottadelli, în prezent coordonator artistic muzical al Operei Naționale București, oferă o admirabilă interpretare a compoziției lui Verdi. Conduce cu măestrie orchestra cu atenție sporită pentru evidențierea sensibilă a leitmotivului permanent dedicat iubirii.



         Regizorul german Grischa Asagaroff aplică spectacolului, stilul convenției tradiționale, dar într-un decor original, marcat de simboluri. Scenograful italian Luigi Perego marchează prin imaginile din fundal sublinierea dramatismului situațiilor. Un ceas imens, simbol al destinului sau ochiul magic al vrăjitoarelor, desene ale fundalului, sunt creatoare de atmosferă. Luigi Perego prin costume, plasează acțiunea în anii ’30, dar ele definesc simplist tipologia personajelor. În scena balului, scenograful impune masca dublă de bărbat-femeie pentru fiecare personaj, însă costumele ansamblului sunt uniforme, sclipitoare strident. Coregrafia lui Renato Zanella, coordonatorul artistic al baletului Operei, pune însă, în valoare reușit intenția scenografului ca personajele de la bal, să aibă o dublă față. Un merit deosebit al imaginii generale a reprezentației îl are italianul Gigi Saccomandi prin manevrarea sugestivă a luminii în scenă. Regizorul Grischa Asagaroff în stilul convenției clasice conduce interpreții în prim-planul scenei, atenți mereu la dirijor, relațiile dintre personaje fiind lăsate în plan secund. Regizorul urmărește a fi puse în valoare calitățile vocale și mai puțin, posibilitățile de interpretare expresivă scenic a personajelor.
         Distribuția reunește nume importante pe italianul Dario Di Vietri (Riccardo), Andrea Dankova din Slovacia (Amalia) cărora se alătură Lucian Petrean (debut în Renato), Liliana Mattei Ciucă (Ulrica), Ramona Păun (debut în Oscar), Filip Panait (Tom), Iustinian Zeta (debut în Samuel), Radu Ion (debut în Silvano), Ciprian Pahonea (debut în Primul judecător) și Constantin Negru (servitorul Amaliei). Toți cântăreții au demonstrat calității vocale. Din această distribuție condusă pe drumul cunoscut al interpretării “clasice”, au reușit totuși, să se detașeze și ca actori-cântăreți, debutanții Lucian Petrean în Renato și Ramona Păun în Oscar. Fiecare contura teatral personajul, se implica în relații, trăia interior stările dictate prin muzică și replică.
         Corul Operei s-a achitat, ca de obicei, excelent de atribuțiile sale, chiar dacă imaginea sa era uniform compusă teatral de regizor,  în raport cu tensiunea situațiilor.

         “Bal mascat” rămâne un spectacol reușit în stilul tradițional în care nu se depășește convenția clasică. Servește muzical încântător compoziția lui Giuseppe Verdi, dar nu îmbogățește teatral miezul dramatic al acțiunii și conflictelor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu